Uneori, renunţarea te face mic…

Tocmai ce mă uitam la nişte clipuri cu şi despre cai. Mă fascinează să privesc la creaturile acestea, mă bucur când  văd cai sănătoşi, puternici şi apoi îmi place să îmi imaginez că aş fi în locul călăreţilor din filmări..

Tot privind, mi-a adormit nepoţelul în braţe. Simt o mare satisfacţie când se întâmplă treaba asta. Mi se pare una dintre cele mai fascinante gingăşii ale vieţii să  vină un copil şi să  ţi se aşeze în braţe ca pe canapea, gata să adoarmă, apoi să-l duci în braţe, să-l culci pe un pat şi să-i dai o sărutare pe frunte..

Avea două canapele pe lângă scanul meu.. dar dorinţa de afecţiune şi plăcerea lui de a-mi sta în braţe l-au făcut să aleagă “un pat mai puţin comfortabil”:). Nici nu şi-a dat seama de bucuria mea.

Pe alt plan.. 

La fel, nu cred că îşi dă seama de greutăţile vieţii care urmează să apară.

Aşa e viaţa… Cei mici îşi construiesc copilăria pe spinarea noastră, fără să ducă greul. Şi ce mult tânjim să devenim adulţi!!! Toată copilăria  visăm la  vremea când vom fi adulţi, când vom putea face “ce vrem” – fără să ştim ce ne aşteaptă..

Este greu să fii liber, să iei propriile decizii cu privire la viaţa ta. Mai ales când descoperi că alegerile tale puteau să te nenorocească; mai ales după anumite “căderi de pe cal”. Plimbarea cu calul este foate plăcută şi sigură, dar dacă ne rezumăm la o viaţă monotonă nici nu trebuie să ne aşteptăm la mari realizări.

“E posibil să pierzi, dar dacă nu încerci nu o să afli niciodată dacă poţi caştiga.”

M-am riscat de mai multe ori şi ştiu cum este să cazi de pe cal la viteză mare. Am căzut de vreo trei ori mai serios, iar una dintre căderi este filmată pe undeva. A durut, dar cea mai mare frustrare, pe moment, era că mi-era frică să mă mai urc. Treceau, poate, mai bine de 10-15 minute până să mai am curaj. Dacă aş fi încetat să mai urc pe cal, ar fi fost un lucru uşor de înţeles…

Dar ce faci când ai eşecuri profesionale în viaţă, pe plan sentimental, sau spiritual? (acele eşecuri în ramurile esenţiale ale vieţii) Atunci este şi mai mare frica să mai “urci”. Cunosc câteva persoane care au renunţat la curaj, au capitulat şi vieţile lor par atât de mici acum..

Cum ne putem ridica dupa eşec? Ce ne poate motiva? – cred că am să caut răspunsuri zilele acestea.

Doamne, dă-ne înţelepciune..

 

Shane Koyczan: „Până-n ziua de azi”… pentru frumoșii luați în derâdere.

http://www.ted.com/talks/shane_koyczan_to_this_day_for_the_bullied_and_beautiful.html%20

Alege şi traducerea din colţul din dreapta jos.

Shane Koyczan este un poet şi vorbitor  foarte priceput. Una dintre reuşitele sale este “To this Day”, discurs în care detaliează despre suferinţa pe care o resimte oricine a crescut crezându-se un ciudat sau singuratic.

Am aici discursul lui complet, tradus! Clipul de la urmă este aceiași poveste, scurtată, însoţită de imagini vizuale explicative:)

Un mic citat care s-ar potrivi aici:

 “Faţă de cum ar trebui să fim suntem numai pe jumătate treji, folosim doar o mică parte din resursele noastre fizice şi mentale. În linii mari, individul uman nu se apropie nici pe departe de limitele sale. Posedă anumite capacităţi pe care , de obicei, nu se pricepe să le folosească” –  William James

Îmi place că acest Shane, a avut curaj să treacă peste trecutul său, fără speranţă şi să fie unul dintre cei care chiar au voce să încurajeze copiii depresivi. Dar nu numai. Sunt destui adulţi care târăsc o întreagă viaţă de neîmpliniri şi nu reuşesc să treacă mai departe.

Frumuseţe au toţi, talente au toţi, dar poate unii sunt timizi. Calităţi au toţi în anumită masură, dar acestea pot creşte dacă sunt încurajate.

“Capacităţile se ofilesc sub o ploaie de critici; încurajarea le face să reînvie” D.Carnegie

Aşa am pornit şi eu în viaţă, plin de timiditate. Mereu ultimul. Mereu ascuns. Aveam nevoie de apreciere şi puţini au ştiut asta.. Acum, mă străduiesc să schimb soarta altora care pornesc pe acelaşi drum ca şi mine.

Cred că sunt mulţi care au nevoie. Cred că tu poţi să-i ajuţi! Succes:)