Să fii un tată bun

Duminică, se pare că, a fost ziua tatălui în Statele Unite ale Americii, în Anglia și alte țări europene. Să fii tată poate fi una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieții pe care,  desigur, majoritatea tinerilor respectabili o caută. Să fii și un tată bun este deja un vis.

Clipul de mai jos este emoționant, tocmai pentru că surprinde realitatea în care ne aflăm în prezent.

Am mai văzut exemplu de tată singur, devotat familiei în cazul Monicăi Pirlici și am fost și atunci impresionat.  Oare nu cumva ar trebui să ne înconjurăm de oameni care reprezintă un model bun pentru societate, să citim, să vizionăm filme despre astfel de părinți ca sursă de inspirație? Dar cu tendința aceasta modernistă de a exalta vedete fără pic de caracter ce fel de comportament vor avea părinții viitoarei generații?

Eu nu pot decât să fiu recunoscător lui Dumnezeu pentru că am avut doi părinți devotați familiei care au crescut nouă copii cu multă grijă și afecțiune. Acum suntem toți independenți dpdvd financiar, gata să ne susținem unii pe alții.  Am învățat multe în tot acest timp, și încă învăț privind în jur, despre cum pot deveni un viitor tată bun. Învăț repede din greșelile tatălui meu, pentru că nu am avut un tată perfect și nici acum nu este, dar măcar de-aș putea copia unele dintre calitățile lui..

Ba, poate chiar am dreptul să întreb: Există așa ceva ca .. un tată perfect? Nu am întâlnit până acum. Dar am întâlnit bărbați care se străduiesc să fie! Asta îmi place, străduința aceasta încununată deseori cu succese temporare.

Am observat că un tată bun nu trebuie să mintă pe copil că totul este bine. Poate, mai degrabă, trebuie să se străduiască să-i fie copilului cât mai bine chiar dacă situația este dificilă. Copiii nu sunt atât de bleguți pe cât ne imaginăm și pot să observe unele situații dificile. Să fii lângă ei, să știe că ești gata să le sari în ajutor, cred că este ceea ce au nevoie.

Recomand cu ocazia aceasta și filmul “La vita è bella”, un film care exprimă foarte bine efortul părintelui de a însenina viața copilului său deși trăiau în condiții deloc optime unei familii.

 

Recomandare film – Unbroken

Fratele meu îmi seamănă mult în privința filmelor. Se uită foarte rar și, când se uită, caută ceva bun. De data aceasta mi-a recomandat “Unbroken”, un film despre care auzisem în cântecul celor de la Coldplay – Miracles.

Despre regizor

Este regizat de Angelina Jolie, o actriță care își regretă acum începuturile carierei. Am citit că după vizionarea primului ei film, Angelinei i s-a făcut rău, repulsie creată de scenele sexuale în care a jucat. Rușinea rămâne televizată, dar mai rușinos este pentru cei care se hrănesc cu rușinea altora.

Acum Angelina are copii, își dă seama că viața nu trebuie irosită, de aceea este implicată în acte de caritate deosebit de generoase despre care puteți citi și singuri pe internet.  În plus, iată ce a declarat cu privire la filmul acesta:

sursa: https://pbs.twimg.com/media/B13g2RDIYAIlC3Y.jpg

‘I’ve been sitting in my room laying there thinking, “What am I supposed to be doing with my life? I want do something important’ she said.

‘”I need some help. I need some guidance. Where is it?” And it was right outside my window,’ she said, referring to Zamperini, who was her neighbour in Los Angeles.

‘It’s such a huge responsibility to get it right. Because I love him so much,’ she said. ‘And because he’s helped me so much in my life.’

Sursa: youtube.com – Angelina Jolie and Louis Zamperini

Despre personaj

Filmul este inspirat din viața lui Louis Zamperini, un foarte bun atlet al jocurilor olimpice din 1936. A participat la proba de 5000 metri, la Berlin, și pentru performanțele sale a fost felicitat de însuși Adolf Hitler.

Totul părea să decurgă bine, până când viața l-a pus în situații primejdioase, fiind supraviețuitor al unei prăbușiri de avion în ocean. A plutit în derivă , împreună cu doi prieteni într-o barcă de salvare, timp de (nu stric surpriza) multe zile, până ce au fost salvați de un vas japonez. Apoi a urmat chinul.

Pe mine, filmul m-a învățat câte ceva despre integritate și despre a crede în miracole. După depășirea acestor suferințe, după război, Zamperini era cât pe ce să-și piardă mințile. Din prizonier, devenise cea mai cunoscută figură a S.U.A. , dar faima nu l-a vindecat. Era traumatizat de coșmaruri, de chipul celui ce îl tortura și s-a refugiat în băutură, ceea ce i-a făcut și mai mult rău. S-a trezit noaptea sugrumându-și soția, și era cât pe ce să divorțeze. Singurul lucru care l-a făcut să reușească să scape de coșmaruri, băutură și divorț a fost când a descoperit nevoia de Dumnezeu.

Am auzit și eu de Billy Graham, dar nu m-a impresionat. Interesant este că una din predicile lui a fost locul de întâlnire al lui Zaperini cu Dumnezeu.

Mă simt motivat să cumpăr cartea, întrucât filmul prezintă mai mult suferințele din timpul războiului, nu și partea de după care face povestea să fie ‘mai’ remarcabilă. Vizionați și voi..

 

Film * Remember Sunday *

Recomand rar filme. Da, ştiu.., sunt pretenţios.

Soră-mea a pus un film interesant şi am zis să văd măcar începutul, iar în caz că nu-mi place am să mă fixez pe citire.Totuşi am avut parte de o surpriză neaşteptată, mai ales din partea unui film romantic al zilelor noastre. Deobicei sunt strâns legate de sexualitate şi nu-mi obosesc mintea cu ele.

Personajul principal este un bărbat inteligent care a avut un accident, în urma căruia a căpătat o amnezie permanentă. Fiecare zi este o rutină în care trebuie să înceapă viaţa de la capăt, încercând să descopere cine este şi ce are de făcut. La un moment dat ajunge să se îndrăgostească de o tânără care caută o relaţie serioasă şi restul nu se povesteşte.

Mă gândeam la amnezia celui din film. Ai văzut ce dezamăgitor este să foloseşti un computer care nu salvează nimic decât pentru o zi? Sau cum ar fi să ai un Facebook care nu salvează nimic pentru a doua zi? Dar cum ar fi să fie tocmai creierul tău, locul unde nu poţi memora amintiri nici dacă ai vrea? Poate că nimeni n-ar rezista în pielea personajului principal prea mult timp.

Înţeleg puţin din situaţie pentru că … am fost şi eu amnezic pentru o zi. Primele 30 de minute nu prea au fost amuzante. O cădere de pe cal, şi o grămadă de amintiri pierdute. Mi-a luat mai bine de 2 zile să întreb pe toţi ce s-a mai petrecut în ziua respectivă, iar apoi să îmi imaginez ce-a fost şi ce n-a fost.

Partea frustrantă este că cei de lângă tine au impresia că glumeşti. Partea amuzantă este că, după ce te cred, urmează să fii bine testat şi păcălit (mă apucă râsul  şi acum că mi-am cerut iertare cuiva pentru un rău pe care nu-l făcusem).

În urma filmului mi-am pus două întrebări:

1. Aş putea să iubesc o fată care m-ar uita a doua zi? Sau pe cineva care ajunge să facă Parkinson şi să nu te mai recunoască?

2. Dacă aş fi rămas amnezic, aş fi fost destul de ambiţios să mă îndrăgostesc zilnic de aceiaşi persoană?

Cred că filmul se poate viziona şi pe youtube

 

Când “furnicile” protestează. Despre alegeri.

Sâmbăta trecută am vizionat “A Bug’s Life“, împreună cu nepoţii. Nu este recent apărut, dar acest desene-fabulă exprimă o realitate valabilă pentru orice om şi orice popoare. Şi aş vrea să-l recomand acum, că tot se potriveşte cu ceea ce se întâmplă în ţară..

Este vorba despre un muşuroi de furnici, aflat sub “papucii” unui mic grup de lăcuste. Un fel de comunism cu acte în regulă, unde unii strâng şi alţii mănâncă, unii muncesc şi alţii cheltuiesc.

Povestea se termină cu bine atunci când furnicile îşi dau seama că unitatea lor le face mai puternice decât o mână de greieri.  Am să vă las ultima scenă din această fabulă animată.

Şi noi suntem un fel de furnici, dacă îmi permiteţi, pentru că puterea individuală de a schimba lucrurile din ţară este mică. Ce putem schimba noi în Guvern? Suntem atât de scârbiţi de politică şi felul cum se practică în România încât evităm discuţiile despre aceasta ori, eventual, ajungem să vorbim cu mânie despre nedreptăţile de-acolo.

Nici tăcerea nu este bună. În astfel de situaţii ne face părtaşi grosolăniilor şi poate fi semn de încuviinţare a celor ce se întâmplă.  Tăcerea spune “Şi-aşa nu avem ce schimba”, de aceea nu e semn bun când facem linişte. Cred că fiecare dintre noi avem o anumită influenţă în jurul nostru şi ar fi bine să o folosim – nu prin jignirea unuia – ci prin recomandarea variantei mai bune.

Şi totuşi putem face ceva! Ai observat că ţie, ca om, ţi-e frică să stai pe un muşuroi de furnici? De ce ar fi diferit în politică? Ultimele evenimente din România îmi aduc zâmbetul pe buze… Să văd zeci de mii de români care protestează împotriva nedreptăţii, chiar şi în Focşani, împotriva unui partid cu fapte comuniste, împotriva corupţiei… este uimitor!

Atât timp cât este democraţie putem vorbi! Putem alege! Şi alegem ca viitorul preşedinte să fie sub aceleaşi legi care ni se aplică şi nouă, un preşedinte care să fie simplu, egal cu noi. De aceea îl apreciez pe Iohannis, de aceea apreciez democraţia!

Mai jos este unul dintre proteste. 20 000 de clujeni împotriva candidatului PSD.

 

Film ” Secretariat” – povestea unui cal de curse

Dacă îţi plac  filmele pentru familie, filmele  motivaţionale, şi mai ales dacă preferi să vezi un film inspirat din realitate cred că “Secretariat” este alegerea potrivită.

Filmul este povestea reală a unui cal de curse, Secretariat (30 Martie 1970 – 4 Octombrie 1989), unul dintre cei mai buni cai de curse din secolul 20. În 1973 a câştigat trei dintre cele mai grozave curse de cai numite “Tripla Coroană”, performanţă care nu a fost depăşită nici până în ziua de azi. Deci un cal foarte rezistent şi ambiţios..

Dacă nu ai trecut prea des pe blogul meu, poate nu cunoşti faptul că îmi plac  caii. Sunt fascinat de creaturile acestea şi am avut ocazia să lucrez o vară cu nişte cai dresaţi, de echitaţie. Într-adevar pot fi animale neînfricate, dar în multe alte privinţe sunt la fel de temători ca şi noi – copiază din caracterul stăpânilor lor.

Pot fi şi blânzi, dar pot fi şi sălbatici. Pot fi chinuiţi la căruţă sau pot alerga la cele mai cunoscute concursuri de cai. Soarta lor depinde foarte mult de stăpânii lor, la fel cum şi soarta lui Secretariat a depins foarte mult de încurajările şi ambiţia stăpânei lui, Penny Chenery.

Cred că frumuseţea filmului constă tocmai în faptul că ne arată un moment din istorie, din care putem învăţa. Putem învăţa de la un animal ambiţios! Sunt atâtea scopuri nobile pentru care putem “alerga”  şi ne lipseşte câteodată tocmai ceea ce avem mai multă nevoie – motivaţia, încăpăţânarea de a reuşi…

Ultima cursă mi s-a părut cea mai înălţătoare!

 

Iată şi cursele reale (preferabil, de vizionat după film! *_*)

 

Desen animat – Turbo 2013

Vrei viteză? Vrei să-ţi depăşeşti limitele?

Ai mai puţin de 14 ani?:)) Atunci am găsit un desen animat potrivit pentru tine.

M-am uitat ieri, cu nepoţeii, la o comedie frumoasă în care personajul principal este un melc – Theo.

Este vorba despre un melc care visează să ajungă pilot de formula 1, vis imposibil având in vedere condiţiile în care se află. Viaţa din grădina cu roşii este destul de dificilă pentru familia melcului şi faptul că el încearcă să-şi urmeze visul îl face să pară un ciudat.  – cam aşa se întâmplă şi în viaţa reală – .

Chet:   Put all that racing nonsense behind you and start living your life.
Turbo:   I have a life?

Un melc care vrea ceva imposibil chiar şi pentru lumea desenelor animate. Dar Theo este un melc ambiţios…

 

Pe lângă amuzament, vom fi surprinşi de imaginaţia regizorului şi de nişte replici inteligente.

 Guy:  There comes a point in every race where a driver is forced to make that one key decision – play it safe or move ahead.

Chet:  What happens if you wake up tomorrow and your powers are gone, huh?
Turbo:  I guess I’d better make the most of today.