Şi scopul vieţii tale este…?! Surrender (partea 4)

Fiecare dintre noi avem anumite aşteptări de la viaţă, anumite căutări, dar cât din ceea ce facem este cu adevărat important?

În privinţa planurilor de viaţă ştiu că toţi le avem pe ale noastre. “Scopul meu în viaţă e cel mai bun”, nu-i aşa?  Am cunoscut oameni cu diverse scopuri pentru viaţă, dar multe dintre aceste scopuri si planuri nu aduc schimbare bună în lume ci mai rău strică:

– unii plănuiesc să se îmbogăţească, şi pentru a reuşi ajung “să calce” peste alţii, să fure, să mintă, să înşele , să facă afaceri murdare (prostituţie, droguri, ..)

– mulţi bărbaţi au ca plan să se culce cu cât mai multe femei, iar apoi să se laude cu asta. Este scârbos, ruşinos, trist dar şi adevărat. Unii dintre colegii voştrii sunt dintre aceştia.

– alţii vor să fie faimoşi, să aibă toată atenţia publicului.

– sunt muulte fete care vor să fie foarte apreciate pentru înfăţişarea lor, şi ajung să facă mari compromisuri pentru încă 100 Like-uri.

– mai sunt oameni care încearcă să viziteze locuri, să-şi cumpere lucruri, să se îmbrace în aşa fel încât să fie invidiaţi de alţii.

– câţiva se străduiesc să aibă cele mai tari computere, tablete, telefoane, sisteme audio, motociclete, ..

– petrecăreţii, oamenii care caută să aibă mereu parte de distracţii, amuzament, să se laude cu cât mai puţine ore dormite sau cu cât mai multe sticle de alcool băute.

– musculoşii, bărbaţii care caută să fie cei mai arătoşi din încăpere.

Acestea sunt doar câteva dintre “scopurile” unora pe care îi cunosc. Nu zic să nu ne bucurăm de viaţă, ci să nu ne bucurăm într-un mod egoist. Sunt multe alte planuri mai puţin egoiste, dar – în principiu – tot egoiste atunci când fiecare dintre noi avem privirea îndreptată doar asupra noastră, la cum să ne meargă mai bine.

Mai presus de planurile noastre trebuie să fie planurile lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu nu a creat o lume egoistă, în care românii “să trăiască bine” şi ţiganii să moară de foame – noi am stricat lucrurile ca să fie aşa. El nu vrea pe americani bogaţi şi pe africani săraci.

Îmi place ceea ce am văzut în clipul video de mai sus (min. 9:oo-12:oo); mai mult decât atât mă bucur să ştiu că am prieteni care fac la fel şi că pot face parte dintre cei care fac la fel.  Ştiu că o fântână în Africa este mai de preţ decât vilele cu piscină din România, iar tinerii care se avântă să ajute sunt o binecuvântare pentru cei din Africa.

Acum, ..  dacă eşti printre cei care obişnuiesc să facă lucruri bune pentru alţii ai grija la motivaţie. Unii fac fapte bune dar din motivaţie greşită, poate ca să fie apreciaţi, laudaţi, sau doar ca să se bată cu pumnul în piept că “şi eu am făcut dinăstea”. Sau chiar mai sunt unii care cred că pot “cumpăra biletul spre cer” prin fapte bune – şi mult se mai înşeală.

În 1 Corinteni 13: 3 scrie aşa: “Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic”. Dumnezeu vrea să iubim şi să ne pese de ceilalţi cu adevărat.  

Egoismul se ţine scai de noi. “Renunţarea la egoism, la planurile tale, începe atunci când începi să faci lucrurile din recunoştinţă ca pentru Dumnezeu, şi când începi să ajuţi/slujeşti pe ceilalţi”

Francis spune bine: “Viaţa este scurtă. Ce pot face azi ca să aiba o valoare eternă? Va exista cândva o răsplată pentru tot ceea ce facem”

Încurajarea mea pentru tine este:

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Evanghelia după Marcu 12:30-31

…şi apoi să te înconjori de prieteni care fac la fel:)

 

 

Despre adevăraţii eroi

Vara 2013 am petrecut-o ca voluntar într-o tabără pentru copii. Am avut ocazia să întâlnesc vreo 10 grupuri de peste 30 de persoane, şi mai mare ocazie/privilegiu  de a cunoaşte oameni deosebiţi. Printre ei se numără şi un american venit în România de câţiva ani cu scopul de a ajuta pe oamenii defavorizaţi – adică “boschetarii” pe lângă care trecem nepăsători, “oamenii străzii”, “cerşetorii”, “orfanii”, sau alte denumiri ce le mai sunt atribuite.

Auzisem vorbindu-se despre el, că ar fi plătit şi în alţi ani taberele pentru grupuri de 50 de persoane defavorizate. De data asta urma să participe şi el, aşa că eram nerăbdător să-l cunosc, măcar să dau mâna cu el. David îl cheamă – şi atâta zic:) M-am obişnuit să nu mai am aşteptări prea mari de la oameni, pentru ca să nu fiu dezamăgit, aşadar puteam crede că e doar un tip cu bani care n-are ce face cu banii şi a zis să facă şi el o binefacere. E bine ca nu am avut aşteptări prea mari, tocmai ca să fiu şi eu impresionat.

A venit împreună cu un grup de americani şi câţiva români, ca să organizeze tabăra pentru ~50 de copii ai străzii din Bucureşti cu vârste între 12-18 ani. M-am gândit repede la costuri şi 240km dus-intors cu autocar închiriat, plus cazare, plus haine pentru copii … ajungeau undeva la peste 25 000 lei. Poate chiar 30 000. Suprinzător a fost să-l revăd peste 3 săptămâni în aceiaşi tabără cu alţi 40 de copii , tabără plătită tot de el :). Nu s-a lăudat deloc că ar fi dat atâţia bani – îl laud eu din plăcere!

Ok, dacă era vorba doar de bani … poate nu m-ar fi impresionat chiar aşa de tare, dar omul acesta de vreo 4 ani are  grijă de copii ai stăzilor din Bucureşti şi le oferă mâncare la un centru de zi.

Unii dintre copii păreau normali şi chiar erau câteva fetiţe drăguţe de care mă miram că au fost abandonate. Mai erau printre ei nişte adolescenţi care fugiseră de acasă pentru că luau bătaie de la părinţi şi erau torturaţi. Unii se supărau repede şi nu voiau să colaboreze la activităţile organizate. Majoritatea copiilor de 12-13 ani fumau şi nu m-ar fi mirat să ştiu că folosesc şi prafuri. Câţiva dintre adolescenţi erau cu probleme psihice; te sfidau şi nu ascultau nici măcar de liderii lor, nici de ceilalţi voluntari din tabără, plus ca aveau obiceiul să fure … ceea ce era destul de stresant pentru mine si ceilalţi:). – La un moment dat unul dintre ei a intrat prin Bucărie (deşi avea accesul interzis) şi s-a servit singur cu dulciuri, pentru ca a doua zi să ceară iar dulciuri “de pe ultimul raft” :)) a fost tragic-comică situaţia! –

L-am analizat bine pe american cum se purta cu copiii şi am fost impresionat. Ai fi zis că nu merită să-ţi baţi capul cu asemenea copii sau că astfel de copii “ascultă doar de bătaie”, dar omul acesta  avea o stricteţe şi o dragoste cam la fel de mare ca a unui tată. Poate tocmai din motivul acesta copiii ascultau de el. Noaptea, îi punea pe băieţii obraznici să facă ture de teren, timp de vreo 40 de minute, la lumina lanternei lui (îi ştiau de frică), iar ziua îi învăţa cu blândeţe. L-am văzut vorbind cu unii dintre şmecheraşii aceştia şi am impresia că mulţi dintre ei îl respectau ca pe un tată.

Într-una din zile începuse să plouă tare. Nu mai plouase în restul săptămanii, aşa că au profitat şi de ploaie. Băieţii au început să se arunce cu viteză pe un derdeluş plin cu noroi. Ceva foarte copilăros şi totuşi … americanul a preferat să se joace cu ei. Se arunca şi el pe derdeluşul improvizat până a rămas fără gazon. Murdărie?  Ce mai contează? Atâta timp cât le-a arătat că îi pasă de ei, pentru el a fost deajuns!  – ce-i drept, a fost şi mai amuzant când i-a spălat pe cei 10 colegi de joacă cu furtunul, înainte de a intra în cabană 🙂

Îmi plăcea mult cum se juca cu ei sau cum îi învăţa dimineaţa şi seara despre adevărurile importante ale vieţii, printre care şi relaţia cu Dumnezeu. Chiar era captivant felul cum le vorbea şi este frumos că nu încerca să le schimbe religia, ci să-i provoace să iubească pe Dumnezeu mai presus de toate.  Impresionant că a învăţat şi limba româna destul de bine, efort pe care nu mulţi americani l-ar face.

Am văzut şi rezultate ale efortului său, pentru ca am apucat să vorbesc cu un băiat mai mare care fusese si el la “Centru” când era mai mic. Spunea că a fost de mai multe ori invitat acasă la acest american, că a fost tratat ca un prieten şi ajutat când era pe drumuri. Apoi , să aud că tânărul acesta a renunţat la anturaj de drogaţi şi cuţitari  pentru că a fost direcţionat şi sfatuit la bine m-a impresionat mai mult. Din golan şi traficant de droguri să ajungi să devii credincios lui Dumnezeu şi să iubeşti pe ceilalţi copii părăsiţi .. este un lucru uimitor. Cum s-a întâmplat asta? Un american credincios lui Dumnezeu şi-a pus viaţa în slujba copiilor străzii, s-a mutat în Romania şi din prea multă iubire a provocat şi pe alţii să iubească şi să schimbe vieţi.

Un asemenea om este o încurajare pentru mine. De mic am fost prea obişnuit să consider drept “oameni mari” pe aceia care apar la televizor, au bani mulţi, apar în filme sau ziare, dar adevăraţii eroi, adevăraţii oameni mari sunt cei cu inima mare, cei care ştiu să iubească şi aşteaptă răsplata de la Dumnezeu. Nu oamenii care se trâmbiţează pe ei înşisi sunt mari.

Poate vei zice: “Da, dar el a avut bani”. Dar eu ştiu despre el că nu s-a născut bogat! Mie chiar mi-ar plăcea să fie mai mulţi “bogaţi” în felul lui.

În încheiere las o mică întrebare: “Tu pe cine admiri în viaţă? – Care sunt eroii tăi?”

 

Unashamed – Starfield

I have not much
To offer You
Not near what You deserve
But still I come
Because Your cross
Has placed in me my worth

Oh, Christ my King
Of sympathy
Whose wounds secure my peace
Your grace extends
To call me friend
Your mercy sets me free

And I know I’m weak
I know I’m unworthy
To call upon Your name
But because of grace
Because of Your mercy
I stand here unashamed

I can’t explain
This kind of love
I’m humbled and amazed
That You’d come down
From heavens heights
And greet me face to face

 

Cum te desparţi de păcat? Surrender (partea 3)

 

“Doar pentru faptul că suntem creştini nu înseamnă că lupta noastră cu păcatul a încetat! Toţi ne străduim mai degrabă  să onorăm pe Dumnezeu, decât să cădem pradă propriilor noastre pofte păcătoase.

Următoarele istorisiri, sunt povestiri sincere sunt ale unor tineri care au renunţat la anumite păcate din viaţa lor. Vom putea observa ceea ce se întâmplă în viaţa noastră când acceptăm păcatul.”

 “Păcatul este mai greu de lepădat pe măsura ce creşte în viaţa noastră; mai greu de lepădat pe măsură ce devenim mai dependenţi de el.  E ca şi cum ai fi prins într-un vârtej (whrilpool) – pe măsură ce eşti mai aproape de mijloc, îţi este mai imposibil să scapi. “

Totuşi , Dumnezeu poate face imposibilul posibil şi poate să te scoată din mijlocul păcatelor şi să te facă un om nou. În biblie spune: “Astăzi este ziua mântuirii”. Dumnezeu urăşte păcatul, totuşi ne întinde mâna, nouă, păcătoşilor.

“Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.  Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.” Evrei 3: 12-13

Câteva întrebări care s-au stârnit în mine după filmuleţul acesta:

Care sunt păcatele care mă biruiesc?

Există păcate în viaţa mea pe care le acopăr de bunăvoie?

Care sunt consecinţele păcatelor mele?

Este dragostea mea pentru Dumnezeu atat de mare incat să dispreţuiesc păcatul?

Îmi este mai uşor să judec păcatele altora decât propriile mele păcate?

Poate este bine să îţi amintesc: Chiar dacă povestea acestor tineri pare prea păcătoasă pentru tine, să ştii că au devenit cumva norma.  Păcatul a devenit la modă! Încearcă să nu mai judeci vieţile altora ci mai degrabă să-i ajuţi!

 

Cum relaţionăm cu cei din jur? Surrender (partea 2)

Montajul următor este recomandat în special tinerilor, dar s-ar potrivi foarte uşor şi în vieţile celor care se cred “mari”. Eu am prins câteva idei din cele 20 de minute şi mi-am adresat urmatoarele întrebări:

            1.Întreabă-te: “Mă interesează mult ce parere au alţii despre mine? Sau mă interesează mai mult părerea lui Dumnezeu despre mine?

Suntem văzuţi în multe feluri în mediul în care trăim. Oamenii ne privesc diferit şi, când ţinem atât de mult la părerile lor, ajungem să trăim conform părerilor lor. Ajungem să ne chinuim vieţile, pentru că este greu să trăim după standardele altora şi apoi .. este greu să-i mulţumeşti pe toţi.

           2. Dacă am faimă, cu ce scop o folosesc?

Sunt unii oameni care au priză bună la public, se fac foarte uşor remarcaţi, sunt foarte populari. Poate deja îţi vin în minte câteva persoane de felul acesta – sunt oamenii în prezenţa cărora prefera mulţi să stea. Poate chiar cel ce citeşte este o persoană populară.

Există posibilitatea să foloseşti popularitatea ta într-o direcţie pozitivă, sau poţi să cauţi să atragi privirile tuturor asupra ta. Cât de irosită este o viaţă trăită în mod egoist!

           3. Obişnuiesc să îmi bat joc de alţii, să-i desconsider? Sau sunt genul de om care este dispus să ajute pe cel desconsiderat de alţii?

Când eşti prea concentrat pe propria faimă, nu ai ochi pentru problemele altora, ba mai rău … poate ajungi să-ţi baţi joc de cei cu probleme => în momentul acesta eşti un om mândru. Când te interesează rangul tău, poziţia ta socială printre oameni, ai probleme cu mândria.

 

Ai putea să fii diferit! Ai putea să începi renunţarea la pretenţiile tale şi să începi să te îngrijeşti de alţii. Este ceva ce Dumnezeu doreşte de la fiecare dintre noi, şi nu este nicidecum o pretenţie absurdă, deoarece Dumnezeu a făcut atât de mare sacrificiu pentru noi. Îi pasă de noi!

                                    

 

Când inima ţi-e mult legată de ‘pământ’ … Surrender (partea 1)

Am găsit montajul acesta şi am fost motivat la bine. M-am gândit să împart şi cu voi 20 de minute de cugetare.

 . E adevărat că ne putem regăsi în situaţii asemănătoare cu cele prezentate aici; în situaţia în care ajungem să uităm de lucrurile importante din viaţa noastră şi să fim prea concentraţi pe nişte idealuri egoiste. Practic, ajungem să cârtim înaintea lui Dumnezeu şi să poftim după ceea ce au alţii.

Azi am citit un citat ‘deştept: “Trebuie să fim dispuşi să ne descotorosim de viaţa pe care ne-am plănuit-o , pentru a avea viaţa care ne aşteaptă”

Ce am mai plănuit în ultimul timp? Ce mai vrem de la viaţă? Tot lucruri? Tot bogăţii? Să fim mai apreciaţi? Mai faimoşi? Tot pentru noi?

De ce să vrem mereu mai multe pentru noi? În felul acesta uităm să fim mulţumitori pentru ceea ce avem.  Şi când nu eşti mulţumit cu ceea ce ai, atunci începi să pierzi şi ceea ce ai! Deci, tocmai în momentul acesta cred că începi să pierzi din ceea ce ai; doar pentru că nu eşti mulţumitor!

Francis (vorbitorul) spune că lui i-a ajutat atunci când a început să viziteze şi alte ţări, pentru că săracia oamenilor din multe tări l-a făcut să vadă că alţii nu au nimic comparativ cu el. Îi întăresc ideea – sunt mulţi oameni care au ‘nimic’ comparativ cu noi (cei care citim).  Şi tot el spunea: “Un avantaj în ziua de azi este că nu trebuie neaparat să te duci în alte ţări să-i vezi, ci poţi vedea pe Internet ce fel de viaţă duc alţii, ce săracie. (…)  Un lucru este să zici “îmi pare rău de ei”. Dar este ceva complet diferit să spui: “Am să-i ajut, am să-i iubesc. Vreau să-i iubesc ca pe mine însumi.”. Nu este aceasta marea poruncă : “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”?

Când vei începe să te îngrijeşti de alţii te vei vindeca de lăcomie, de goana după bogăţie.”

Mesajul, mai pe scurt: Renunţă la egoism, la viaţa trăită pentru tine; începe să trăieşti pentru alţii – aşa cum ne învaţă Dumnezeu.

P.S.  Vă rog eu, începeţi să fiţi oameni buni!