Arwen’s Vigil -ThePianoGuys

 

 

Copiii care au nevoie de îmbrăţişare

Avem în interiorul fiinţei capacitatea de a iubi, de a ierta, de a dărui. Este o alegere pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o şi ne-o cere ca mod de viaţă. Cu aceste gânduri pe inimă, am scris câteva rânduri în urma unei tabere.

28 iulie 2014,

Săptămâna trecută am fost într-o tabără pentru copii, majoritatea orfani sau lăsaţi la centru din cauza problemelor din familie. Tabăra s-a desfăşurat la Teen Ranch Lepşa, în munţii Vrancei, şi au participat aproximativ 35 de copii şi adolescenţi.

O echipă deosebită de lideri peste 25 de ani, cu dorinţa de a sluji altora, m-au chemat să particip împreună cu ei şi am reuşit să organizăm multe jocuri pe echipe, activităţi sportive, excursie pe munte, călărie, cântece de tabără, foc de tabără, socializare, lecţii de moralitate şi  credinţă în Dumnezeu. O tabără de relaxare, cu scopul impulsionării la o viaţă trăită frumos.

Între cei mai mici am descoperit nevoia disperată după dragoste. Am simţit atâtea mâini întinse care aveau nevoie de îmbrăţişări şi nu vorbesc doar de îmbrăţişări fizice. Întreaga lor fiinţă avea nevoie de o îmbrăţişare.

Desigur, cei mari nu erau atât de dornici după îmbrăţişări, dar aveau nevoie de a fi încurajaţi. Şi cine nu are? Chiar şi eu, când nu sunt încurajat şi apreciat, simt că mă cufund într-o depresie care creşte repejor.

Am văzut că se mai îmbrăţişau între ele, cu precădere fetele, şi că unii dintre adolescenţi îmbrăţişează pe copiii foarte mici, dar asta nu este ‘deajuns. Şi sunt destul de rare momentele acestea. Se simte lipsa dragostei părinteşti, o dragoste care este gata să se sacrifice spre binele lor.

Am cunoscut câteva dintre asistentele sociale ale acestor copii şi mă bucur că au o inimă iubitoare şi gânduri bune pentru copii, dar nu sunt toţi asistenţii ca aceste doamne. În general, pentru mulţi asistenţi sociali este doar un servici – un job.  La servici, când ţi se pune pata faci toată munca la modul superficial. Dacă nu eşti părinte nu ai acel simţ al datoriei care te face să  ai vise mari pentru viitorul copilului.

Unele dintre adolescente, care au nevoie de îmbrăţişarea protectoare a tatălui, au ajuns în braţele băieţilor obsedaţi de sexualitate (ele nici măcar nu-şi dau seama), sau chiar în braţele tinerilor din afara Orfelinatului care sunt mereu gata să profite… Ce tragic!! Ce tragic că asemenea oameni iubesc trupuri şi nu suflete, apoi se plictisesc şi schimbă partenera ca pe o pastă de dinţi.

Mă durea inima aseară, ştiind că unele dintre aceste suflete pure vor fi întinate.

Mă durea inima pentru că unii dintre copii au fost exploataţi…, ori au văzut şi auzit ce nu trebuia în copilărie. Mă chinuie gândul că sunt predispuşi să facă la fel.

Mă doare că sunt atât de neglijaţi şi că nu prea sunt creştini gata să-i viziteze şi să le fie prieteni… Atâtea biserici, de toate denominaţiile, şi totuşi atâta neglijenţă! Sunt foarte puţine orfelinate, daaar prea mulţi oameni şi chiar preoţi care se dau drept creştini şi mari exemple în viaţă. Dar unde sunt faptele?

Mă doare faptul că nu au prieteni cu standarde morale bune, iar tu, cititorule, ai putea fi unul dintre ei!

Mă doare că, acum, nu pot să fac mai mult!

Îmi amintesc cum plângeau unii dintre copii şi cum cei tari erau frânţi de durere, atunci când  s-au despărţit de noi în tabără. Ştiau că se întorc în alt mediu.. De trei ani, de când îi cunosc pe unii dintre aceşti copii, mereu au reacţionat în felul acesta.

Când erau deja urcaţi în microbuze, a coborât o fetiţă de 5 ani cu viteză spre mine şi m-a îmbrăţişat puternic. M-a copleşit!  Şi atâtea alte îmbrăţişări emoţionante! Cum poţi să părăseşti asemenea copii?! Cum pot exista asemenea părinţi?

Soluţiile? Care sunt?

1. Întreabă-te: “Cui ar face bine îmbrăţişarea mea? Cărui copil?”. Poate că există şi în oraşul tău o casă de copii, sau poate că ai nepoţi care au nevoie de afecţiunea şi încurajarea ta. Nu banii sunt soluţia, ci dragostea!

2. Pentru cei care se cred creştini, indiferent de denominaţia lor, iată ce scrie în Biblie:

 “Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” (Epistola lui Iacov 1:27)

3. În plus, sunt cupluri căsătorite fără copii, de cenu vă gândiţi la adopţie? Sau dacă deja aveţi un copil mic, de ce să nu luaţi în considerare adopţia altuia? Câte lucruri pot fi mai măreţe decât să schimbi spre bine destinul unui suflet?

Iată un exemplu frumos:

“De ce crezi că şi alţi oameni ar trebui să adopte copii de la orfelinat?”

copilul adoptat: “Pentru că este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui copil”

 

Ce se întîmplă în creierul tău cînd folosești un instrument muzical?

..şi imediat mi-am luat chitara în braţe pentru o explozie de inteligenţă 🙂

Marius Cruceru

sursa

View original post

 

Love Stands Waiting

Renunţasem să mă mai inspir din muzică, dar mi-am revenit puţin.

Unul dintre atributele esenţiale ale dragostei adevărate spune: “Dragostea este îndelung răbdătoare”, şi apoi: “Dragostea nădăjduieşte totul”.Cu alte cuvinte “Dragostea adevărată aşteaptă”. Totuşi este o condiţie pe care mulţi o uităm sau o ignorăm şi, pentru că facem asta, nu suntem capabili de dragoste.

 Cântecul de faţă este inspirat din povestea unui tată care a suferit o mare dezamăgire în privinţa fiicei lui. I-a oferit o educaţie foarte bună şi a învăţat-o să trăiască cu credinţă. Fiica a crescut, a plecat la facultate dar nu mai voia “contrângerile vechi”, şi nu a mai vrut să treacă pe acasă. După o vreme , după destule teste ale vieţii , a decis să se întoarcă la părinţii ei cu multă căinţă. Şi-a dat seama că, lângă familie şi lângă Dumnezeu are sufletul bine şi a fost bine primită..

Mai multe cazuri de felul acesta ne oferă speranţă. Iubim în multe feluri, dar la partea cu răbdarea/aşteptarea, suntem slabi.

Când iubeşti pe cineva nu uita să laşi lumina aprinsă. Arată-i asta!:)

And I leave every light on to lead you home 
                So come home, come back home 

       Lyrics

Whoever said you can’t go back 
Whoever sold you a lie like that 
Whoever said you could fall too far 
Did you forget whose child you are 
                Well, truth is I’ve been counting the days 
                ‘Til My tear stained eyes see your beautiful face 
                And I leave every light on to lead you home 
                So come home, come back home 

Love stands waiting for your return 
Love stand hoping you’ll come back from wherever you were 
When you can’t stand on your own anymore 
Love stands waiting 
So what are you waiting for 

Guilt steals any hope of your return 
But grace heals all the bridges burned 
So drop that heavy load you bare 
Yesterday’s behind you, so leave it there 
Don’t you know how much I love you, come back home 
Don’t you ever stop believing

 

Ce este Ebola? Povestea a doi doctori care au luptat cu acest virus.

Ce este Ebola?

Cu siguranţă a ajuns zvonul despre Ebola şi la urechile voastre. Este un virus mortal care s-a răspândit din Martie 2014 tot mai mult în Africa de vest. Până în prezent din 2.615 cazuri de Ebola, 1.427 au fost mortale în patru ţări din Africa de Vest, potrivit ultimului bilanţ realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Nu există vaccin oficial (în multitudinea de descoperiri medicale ale zilelor noastre) iar acesta este un semn îngrijorător; aşadar rata mortalităţii este de la 60% la 90%. Uite mai multe informaţii despre virus:

Şi de ce ne-ar interesa treaba acesta? Mulţi dintre noi stăm în colţişorul nostru din oraş, comfortabili sau nu, dar foarte dezinteresaţi de soarta lumii.  Cred că este bine să ne informăm despre astfel de lucruri din timp pentru că acestea fac parte din viaţa noastră – este vorba despre generaţia noastră. Mai ales în secolul vitezei când nu doar informaţiile se transmit repede ci şi bolile..

Suntem atât de interesaţi de propria fiinţă încât ne este teamă să vizităm un bolnav de-al nostru (cu boală tratabilă), de teamă să nu se ia.

Ne speriem repede de astfel de ştiri, le evităm… Fugim prea repede de moarte dar , de cele mai multe ori, fugim când nu ne urmăreşte. Când moartea pune ochii pe tine, … stai tu liniştit , nu scapi!

Trebuie să ne pese şi să simţim împreună cu aceştia  măcar prin rugăciunile noastre. (evitaţi ştirile stupide cu marile vedete – nu aveţi ce învăţa de acolo)

Am vizionat istoria a doi medici din mijlocul acestei epidemiişi am fost încurajat de atitudinea lor.

1.Dr. Kent Brantly (33 ani), este un doctor american care a plecat în octombrie 2013 spre Liberia. A simţit că Dumnezeu îi cere mai mult decât belşugul din SUA, şi s-a încris să slujească pacienţilor din Liberia. În Martie 2014 a apărut virusul Ebola în zonă, şi totuşi nu a fugit acasă. A ales să slujească şi să pregătească alte cadre medicale pentru tratarea pacienţilor care urmau să fie infectaţi cu acest virus. Pe 23 Iulie s-a îmbolnăvit şi el de acest virus..

Ştirea aceasta a străbătut continuu canalele de ştiri americane şi a atras atenţia asupra epidemiei crescânde Ebola. Deşi se aştepta să moară, şi era pregătit pentru aceasta, dr Kent s-a vindecat şi este recunoscător lui Dumnezeu pentru această minune.

El atrage atenţia poporului american să continue rugăciunile pentru Liberia.

 

 2. Dr. Sheik Umar Khan (39 ani) – de data aceasta – doctor local, din Sierra Leone. Era cel mai bun specialist Ebola din ţara sa şi nu a dat înapoi la apariţia epidemiei acesteia. Anii trecuţi au existat cazuri de 3-4 persoane decedate în urma acestei boli dar nici nu se compară cu epidemia de acum (1400 morti…), şi totuşi dr. Sheik a rezistat eroic, tratând peste 100 pacienţi Ebola.

  Părinţii l-au sfătuit să se ferească de pacienţii cu Ebola, dar acesta a luptat cu râvnă pentru stoparea virusului şi tratarea acelor pacienţi. La fel ca şi doctorul american, acesta a căpătat virusul numai că, la scurt timp, a murit.

Familia lui privea acum spre cer zicând: “Nu ai murit degeaba. Ai murit pentru umanitate!” Iar ţara sa îl priveşte ca  pe un erou naţional.

 

Iată genul de eroi de care are nevoie omenirea: oameni care îşi riscă viaţa pentru supravieţuirea altora.

Avem multe de învăţat de la ei şi îmi dau seama că astfel de istorisiri ar trebui să mai scuture din egoismul nostru şi din dorinţa de a trăi doar pentru noi înşine.

 

O mică idee..

 

În cazul în care începi să te plictiseşti, iată câteva idei pe care poate le-ai uitat. 🙂