27 Ianuarie. Holocaustul

Ziua de 27 Ianuarie marchează eliberarea, în 1945, a lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost ucişi 6 milioane de evrei, dar şi alte milioane aparţinând şi altor culturi, de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

6 milioane!? Estimativ! Adevărul poate însemna un număr mai mare de atât.

Asta pentru că răutatea oamenilor poate să întreacă limitele. Libertatea nebunilor este periculoasă atunci când aceştia deţin puterea. Hitler a rămas în istorie ca unul dintre cei mai buni vorbitori, cu o putere de convingere incredibilă. Avea un “public speech” impecabil, despre care încă se vorbeşte prin cărţi.  Uite o scurtă demonstraţie mai jos.

Aşa este că nu-ţi vine să crezi: ce public mut şi mult avea? Niciunul nu părea să fie împotrivă, şi chiar de erau unii – mureau de frică. Iar apoi, imaginează-ţi că soldaţii au ucis fără ruşine pe bieţii evrei. I-au înfometat, până au ajuns să devină schelete ambulante (prima oară când îmi dau seama că au existat aşa ceva). La o simplă căutare “Holocaust” pe google, veţi vedea şi poze mai tragice de atât.

Hitler pare rău acum, în ochii noştri, dar în ochii poporului părea să fie văzut bine. Părea să spună adevărul şi puţini l-au contrazis. Dar oare nu se întâmplă asta şi azi? Sunt persoane atât de convingătoare, au platforme extraordinar de mari formate din urechi şi ochi la fel de atenţi ca cei din clipul de mai sus. Despre cine vorbesc? Sunt marile vedete, oamenii cu bani. Aceştia încuviinţează avortul, încuviinţează pornografia, încuviinţează homosexualitatea, concubinajul şi desfrâul în toate formele lui, atât de degajaţi. Şi publicul stă atent! Dă, aprobator, din cap şi începe să urmeze exemplul liderului.

Să nu crezi minciuni, te rog! Să nu accepţi să ţi se spele creierul, să nu accepţi să devii mai rău. Suntem supuşi manipulării mediatice şi puţini scapă! Ai grijă de conştiinţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Există anumite persoane care nu au acceptat “spălarea de creier” şi nu le-a fost ruşine cu asta. Avem de învăţat extrem de mult de la ei, şi avem mult de învăţat din istorie. Suntem datori să învăţăm din greşelile înaintaşilor noştri, ca să nu le repetăm. Dacă nu ştiaţi, vă zic eu, şi în România au fost ucişi peste 10 000 de evrei în perioada aceea.

În Israel , oamenii tratează chiar serios istoria destul de recentă. Sirene, maşini parcate pe autostradă, moment de reculegere!

Protestant theologian, Dietrich Bonhoeffer stands out among the Christian leaders during the Nazi era, for he was one of the few to actively resist the racist actions of the Nazi regime.

Anne Frank este una dintre milioanele de victime ale procesului de exterminare îndreptat împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

 

 

Dragostea eliberează

De ceva vreme mă gândesc la treaba asta. Iar acum m-am topit, ascultând vorbele acestei bătrâne. Dragostea este atât de fascinantă, şi se pot spune atâtea lucruri frumoase despre ea, dar când asculţi pe unii bătrâni vorbind despre ea parcă e bine să ai urechea puţin mai deschisă. În fond, este ce ne-a dăruit Dumnezeu mai frumos, şi în acelaşi timp ceea ce aşteaptă să oferim mai departe.

Dragostea nu ţine în lanţuri, dragostea nu forţează. Dragostea se dăruieşte, adică face tot posibilul să-ţi fie bine, şi apoi este îndelung răbdătoare, cum scria apostolul Pavel.  Cine are dragostea nu se ceartă să-şi primească partea de dragoste pe care a oferit-o, ci o aşteaptă în tăcere.

Dragostea nu ţine în lanţuri. Sunt unii oameni care au atâta încredere în animalul de companie încât îl lasă liber, ştiind că şi fără lanţ tot le aparţine; şi fără lanţ tot e legat de vocea stăpânului. Este un sentiment aparte să îndrăgeşti atât de mult un cal, încât după ce-l eliberezi pe câmpie să se întoarcă la tine; o face pentru că are încredere că libertatea lui este mai frumoasă lângă tine.

Cu cât mai măreţ este sentimentul când îl experimentăm între noi, ca oameni. Nu poţi forţa pe cineva să te iubească. Este greşit. Poate că cineva nu te mai iubeşte, poate că un prieten a rupt prietenia cu tine, poate chiar mama ta ţi-a spus că nu îţi mai este mamă (cum a păţit o prietenă de-a mea). Ce faci? Începi şantajul? Ameninţi? Jigneşti? Începi să bârfeşti? Asta ar fi cel mai josnic lucru pe care l-ai putea face.

Ce faci când nu mai eşti iubit? Poate că este un semn să te schimbi în bine, şi în timp ce te schimbi stai puţin pe banca de rezerve. Acolo înveţi să preţuieşti ce ai pierdut.

Când iubeşti laşi libertate celuilalt să te iubească. Când iubeşti nădăjduieşti că vei fi iubit…

 

 

 

Spiritul civic: Curaj sau prostie?

Cineva a zis că spiritul civic constă în “a respecta legile şi a face tot ceea ce stă în puterea ta ca persoană pentru a contribui la buna funcţionare a societăţii.“

Altcineva a mers mai departe considerând că spiritul civic este “iubirea de aproapele“.

Dar “iubirea de aproapele” sună prea scos din sfera realităţii cotidiene. Sună idealistic şi cine poate să suporte asta în realitate?  Încă marcat de cartea lui C.S. Lewis, eu rămân la ideea că perfecţiunea morală nu trebuie să fie un ideal pe care trebuie să-l aibă unii, iar restul să-l neglijeze, să fie liberi, să fie “Charlie” .

Într-o societate din ce în ce mai egoistă, în care majoritatea caută folosul propriu din toate, te mai aştepţi să vezi acte de bunătate? Nu prea. Într-o astfel de societate omul bun este luat de prost, iar cel ce riscă pentru binele altuia este mustrat. Din ce în ce mai mulţi dintre noi, ne mulţumim cu likeurile de pe urma unui clip despre gestul uimitor al unui om, fără să luptăm cu noi înşine să fim “acel om” exemplu.

Nu observi cum suntem? Parcă ne-a şoptit cineva, la ureche, acelaşi lucru: “dacă altul nu face, nu fii prost să faci tocmai tu“.  Şi, în definitiv, eu cred că există draci care ne şoptesc gânduri negre, ba chiar cred că dracii au depăşit limita de şoaptă şi propagă minciuni pe marile scene ale lumii cu o influenţă colosală.

Dar nu despre draci vreau să vorbesc, pentru că aceştia nu mă impresionează. În schimb mă impresionează  cetăţenii din clipul de mai jos, la care BBC au pus titlul “Curajos sau prost?”.

De ce curajos? De ce prost?

Nu-i aşa că filmele ne arată doar jafurile reuşite, unde nimeni nu intervine şi hoţii scapă (în prima instanţă cel puţin)? Dar  realitatea este diferită. Depinde de cine este prin zonă atunci când se întâmplă nenorocirea, pentru că dacă este vreun curajos prin zonă ştii ce se întâmplă?  Aprinde curajul celorlalţi şi încep hoţii să se teamă.

În clip vezi pe unul care blochează moto’reta’ cu maşina, apoi pe altul care sare pe spinarea hoţului. Mai vine unul din spate, gata să doboare pe hoţ, şi toţi par să aibă muşchii încordaţi pregătiţi să intervină. Dar dacă nu sărea primul…. mai săreau ceilalţi? Primul, cine este primul?

Cine dă startul? Nu-i aşa că cei cu caracter puternic? Nu-i aşa că trebuie să iubeşti dreptatea mai mult decât pe tine sau, în final, să iubeşti pe celălalt …înainte să intervii în multe dintre situaţiile vieţii? Eu m-aş risca să spun că cel ce dă startul nu o face din spirit civic, ci dintr-o motivaţie mai profundă.  Pentru omul cu inimă bună, spiritul civic este o calitate pe care o are fără să ştie. Omul egoist este atât de leneş când este vorba să ajute pe alţii, şi când o face e mai mult de ochii lumii.

 Când hoţul scoate sabia/macheta din teacă, deja se împrăştie bieţii cetăţeni. Este de înţeles şi drept, pentru că deja lupta deja nu mai era dreaptă. Nu susţin că ar fi trebuit să-şi rişte cineva viaţa pentru nişte bijuterii furate 🙂

Ţi-ar plăcea să ai siguranţa că oamenii mereu vor sări în ajutor, dacă păţeşti ceva? Mie da! Dar şi ceilalţi au aceleaşi aşteptări de la tine, nu uita! 🙂

 

Schimbarea care contează: Martin Luther King Jr.

Să schimbi pe alţii şi ..

În America s-a sărbătorit ziua lui Martin Luther King jr. , celebrul activist pentru egalitatea dintre albi şi negri. Mi s-a părut foarte interesant faptul că iniţial numele acestuia era Michael King,  dar a fost schimbat  de tatăl lui în Martin Luther (King), în amintirea celui care a iniţiat reforma protestantă. Nici nu se gândea acesta cine va deveni fiul său, că adică va fi unul dintre cei mai influenţi oameni ai Statelor Unite.

Martin Luther King Jr. a fost unul din pastorii baptisti ce au luptat pentru drepturile civile ale cetatenilor de culoare din Statele Unite ale Americii. In plus, el a condus la lupta numerosi oameni ce doreau sa fie eliberati de sub jugul rasist. Asadar, Martin Luther King Jr. a fost una din cele mai importante personalitati ce au propovaduit libertatea tuturor persoanelor de culoare din Statele Unite si nu numai. El este cunoscut peste tot in lume, in special datorita unuia din cele mai celebre discursuri intitulat I Have a Dream (Am un vis). Mai mult decat atat, i s-a acordat si premiul Nobel pentru Pace, iar dupa asasinarea sa in anul 1968, a primit medalia prezidentiala pentru libertate.

Sursa: www.gotravel.ro

Este privit ca o sursă de motivaţie, s-au scris cărţi pe seama lui, studenţii învaţă despre talentul lui oratoric iar  cei care luptă pentru libertate, pentru drepturile civile, îl citează adesea.

Este impresionant ce a realizat Martin Luther King Jr, dar am învăţat să nu ridic statui prea mari oamenilor. Oamenii dezamăgesc, şi “blestemat este omul care se încrede în om”. Da, este şi acesta un adevăr, pentru că dacă cel în care te încredeai pică, te duci şi tu la fund cu el..

Duşmanii acestuia, în special cei politici, au aflat despre el, prin agenţi FBI, că îşi înşela soţia şi nu era atât de sfânt precum pretindea (click pentru detalii).   Am aflat treaba asta anul trecut şi am înghiţit în sec, tocmai pentru îl admiram mult şi ascultasem deja câteva dintre discursurile lui şi chiar predici scurte. Predica excepţional, cu talent oratoric, cu o cunoaştere bună a Bibliei, dar să fi pastor Baptist nu te face nici aceasta sfânt, precum nici poziţia de preot Ortodox nu te face sfânt.

Martin a fost un fel de Samson al zilelor lui, dar nu pentru puterea fizică ci pentru un spirit influent, pentru puterea de convingere. La fel ca şi Samson, Martin a câştigat atenţia tuturor şi a schimbat lucrurile în ţară, dar şi-a vândut sufletul unor femei stricate..

Oamenii care luptă pentru a schimba lucrurile în bine, în cauzele nobile mă refer, merită stimă pentru faptele lor. Aici găsim şi pe Bono, Michael Jackson, Angelina Jolie, Bill Gates, etc. Dar, dintre aceştia, oamenii care au şi caracterul frumos, care trăiesc cu decenţă şi integritate merită stimaţi şi pentru caracter.  Reputaţia poate să o ia foarte uşor înaintea unui om şi atunci vine întrebarea: “Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul?”

Nu este tragic să reuşeşţi să schimbi pe alţii şi să nu reuşeşti să te schimbi pe tine?

Nu ştiu cum şi-a terminat cursa vieţii, ştiu doar că a fost asasinat când nu se aştepta. A fost asasinat pentru că lupta pentru libertăţile altora şi “deranja”. A fost asasinat, dar ecoul faptelor lui au adus drepturile negrilor la egalitate. Din perspectiva aceasta, a murit ca un erou şi are în calendarul Statelor Unite o zi de comemorare. Merită amintit!

Avem de învăţat multe atât din râvna lui pentru schimbarea în bine cât şi din greşelile lui. Sper că a avut ocazia să se căiască de mârşăvia lui.

Un cântec

S-au scris şi multe cântece pe seama lui. Iată un cântec ce m-a făcut curios, tocmai pentru confesiunile artistului. Prima parte vorbeşte despre anturajul murdar în care se nasc şi trăiesc mulţi, în timp ce a doua parte arată dorinţa unora care caută ieşirea, care vrea să scape de viciile în care este prins pentru a fi “godlier” (plăcut lui Dumnezeu). Foarte interesant este şi cine cântă. Este cel din Juriul XFactor SUA, Will.I.am.

Mesajul este o dorinţă. Dorinţa de schimbare. 

[Verse 2]

The world’s seen me lookin’ in the mirror,
Images of me, gettin’ much clearer,
Dear Self, I wrote a letter just to better my soul,
If I don’t express it then forever I’ll hold, inside
I’m from a side where we’re out of control,
Rap music in the ‘hood played a fatherly role,
My story’s like yours, yo it gotta be told,
Trying to make it from a gangsta to a godlier role,
Read scrolls and stow slaves,
And Jewish people in cold cage,
Hate has no color or age, flip the page,
Now my rage became freedom,
Writin’ dreams in the dark, they far but I can see ’em,
I believe in Heaven more than Hell,
Blessings more than jail,
In the ghetto let love prevail,
With a story to tell, my eyes see the glory and well,
The world waitin’ for me to yell “I Have a Dream”

 

Bunătatea: un ideal sau o necesitate?

Nu am reuşit să scriu mai nimic săptămâna aceasta, dar am adunat nişte experienţe interesante.  Mai întâi am să încep prin citatul care m-a pus pe gânduri.

“Unii oameni preferă să vorbească despre „idealuri” morale în loc de reguli morale, şi despre „idealism” moral în loc de supunere morală. Este adevărat, desigur, că perfecţiunea morală este un „ideal”, în sensul că nu-l putem atinge. În sensul acesta orice gen de perfecţiune este un ideal pentru noi oamenii; noi nu putem reuşi să fim şoferi perfecţi sau jucători de tenis perfecţi şi nu putem nici măcar să tragem linii perfect drepte. Dar există un alt sens în care este foarte inducător în eroare să spui că perfecţiunea morală este un ideal. Când un om spune că o anumită femeie sau casă sau vapor sau grădină este „idealul său”, el nu vrea să spună (afară de cazul că este nebun) că toţi ceilalţi oameni ar trebui să aibă acelaşi ideal. În asemenea probleme nouă ni se permite să avem gusturi diferite şi, prin urmare, idealuri diferite.

Dar este periculos să spui despre un om care încearcă din greu să respecte legile morale că este un „om cu idealuri înalte”, deoarece aceasta te-ar putea face să crezi că perfecţiunea morală este doar un gust al lui şi că noi ceilalţi nu suntem chemaţi să avem acelaşi ideal. Aceasta ar fi o greşeală dezastruoasă.”

C.S. Lewis,  “Creştinismul redus la esenţe”

La servici am avut o experienţă ciudată, iar ciudăţeniile mă lasă cu întrebări. În majoritatea joburilor eşti verificat după viteză sau încasări,  dar în acelaşi timp toţi angajatorii aşteaptă calitate. Uite că asta nu este posibil. Nu mereu.. La fel se cere şi unde lucrez acum, într-un depozit de cosmetice.

Încă de la început am fost tentat să lucrez cu grabă, ca toţi ceilalţi, dar viteza înseamnă să calci colegii pe călcâi şi să nu fii corect. Aşa că am preferat să lucrez calitativ; ceva mai relaxat şi totuşi dedicat. Treaba asta înseamnă politeţe, muncă mai multă, spirit de echipă şi mai înseamnă să-ţi calci orgoliul.

Unul dintre rezultate, amuzant pentru mine, a fost momentul când m-a observat managerul într-unul din momentele mele de hărnicie. Se îndrepta înspre biroul lui şi s-a întors să-mi spună că îi place cum lucrez. A doua zi m-a  oprit şi m-a lăudat de faţă cu mai mulţi colegi, fapt care a produs o anume satisfacţie. (scriu să nu uit). La început mă străduiam să demonstrez colegilor că sunt mai priceput decât ei, şi tocmai când am renunţat la ideea asta greşită.. am fost lăudat de manager.

Al doilea caz s-a întâmplat zilele trecute. Am fost politicos cu un coleg de muncă, chiar de două ori în aceiaşi zi. Îl vedeam cum încearcă să se grăbească şi i-am cedat locul. A doua oară când l-am ajutat, m-a întrebat “De ce mă ajuţi? Vrei să ajungi ultimul? Nu vezi că toţi se gândesc numai la ei? Trebuie să fii şmecher ca să reuşeşti în viaţă” . I-am zis pe scurt că tocmai asta este ideea: “Nu vreau să fiu ca ceilalţi”. Nu părea rău intenţionat, ci prietenos, dar oare nu sunt la fel şi cântăreţii zilelor noastre, actorii şi toată şatra? Unii sunt atât de prietenoşi încât îţi vine să le dai dreptate când încurajează toate nebuniile.

Adevărul este că nu fac asta mereu. Nu sunt exemplul perfect şi am tendinţa să fiu egoist. Calităţile se formează prin copierea unui comportament, prin purtarea unei măşti – dacă pot spune aşa – până când aceasta devine adevăratul tău chip.

Câţi dintre noi suntem darnici? Cunosc puţini care au această calitate, dar pot spune că oricine o poate căpăta prin exerciţiu.

O bună prietenă m-a mustrat că aş fi perfecţionist, atribut lângă care vine bine mândria şi sentimentul de superioritate. Adevărul este că mi-aş dori să fiu perfecţionist dar sunt momente când sunt pur şi simplu leneş şi delăsător. Asta nu înseamnă perfecţionist. Am avut obiceiul de a da sfaturi, unele venite din mândria că “aş fi ştiut totul”, şi încă mă chinui să scap de el.

Poate că vorbesc cam mult despre “cum ar trebuie să fie lucrurile” dar ştiu că sunt departe de perfecţiune. Sunt departe dar am să vorbesc despre ea şi despre calităţile pe care nu le am. Am să fac asta pentru a-mi aminti de ele şi pentru că le vreau. (iar citatul lui Lewis a fost o încurajare surprinzătoare în direcţia asta).

Perfecţiunea este un superlativ frate cu Bunătatea (ne putem juca cu sensurile cuvintelor). Nu suntem perfecţi, nu suntem buni din fire, dar oare nu ar trebui să tânjim după aceasta? Iar apoi, ajunşi o treaptă mai sus, n-ar trebui să tragem şi pe alţii după noi? De ce să ne tragem în jos unii pe alţii?

Unii dintre foştii mei colegi de muncă/ şcoală nu erau obsceni, ca mod de viaţă, chiar dacă mai spuneau glume spurcate uneori. Numai că unii au devenit astfel prin “exerciţiu”. Oare nu este adevărat că ceea ce vorbim, ceea ce facem, ne transformă încet şi sigur în ceea ce suntem?

Provocarea mea este următoarea..

Să vorbim mai mult despre legile morale/perfecţiune/bunătate, să le împlinim pentru că şi acestea, precum şi răutatea din lume, pot fi molipsitoare. Până la urmă, să fii bun nu este un ideal ci o necesitate pentru ca lumea să nu se autodistrugă. Universul acesta are nişte reguli de funcţionare, la fel şi umanitatea , iar aceste reguli sunt scrise de Creator în conştiinţa noastră şi , pentru că suntem uituci, sunt scrise şi în Biblie 🙂

Iată ce scria apostolul Pavel bisericii din Filipi:

“Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea sa va însufleţească.” (Filipeni 4:8)

Să fii bun de dragul lui Dumnezeu, acesta este cel mai frumos răspuns pe care poţi să-l dai vieţii.

 

Glume care se mai fac

Poţi justifica anumite glume pe seama adolescenţei, a copilăriei – adolescenţa este tot o copilărie, dar mai prelungită -. Un om matur înţelege nevoia de maturizare a copiilor şi nu este atât de strict în a-i judeca.

Dar când vezi oameni, de natura celui de mai jos, care cresc cu mintea de copil îţi dai seama de tragedia situaţiei. Un om matur cântăreşte implicaţiile faptelor sale, un copil – nu prea! Sau poate că oamenii precum cel din video nu sunt imaturi ci rău intenţionaţi.

Este regretabil că şi caracterul ni-l modificăm, facem compromisuri cu privire la principii, ucidem decenţa şi bunul simţ, atunci când nu punem stop plăcerilor greşite. Să nu fiu ipocrit! Să nu fiu! Alte dăţi am râs şi eu la astfel de clipuri, dar de data aceasta “nici n-am clipit”. Trebuie să fie momente în viaţă când decidem nu doar să evităm prostia, ci să punem plancarde ca să o evite şi alţii.

Am tras concluzia că societatea noastră încurajează pe tineri să rămână adolescenţi, să se distreze fără să le pese de consecinţe. Şi chiar cântecul spune “Tânăr vreau mereu să fiu, să trăiesc aşa cum ştiu“, de ce să mă mir?

Să nu-ţi pese de părerile altora? Să trăieşti aşa cum ştii? Aşa ca în clipul de mai jos?