Atitudinea la locul de muncă.

sursa: bucurestifm.ro

Undeva pe 2 Ianuarie veneam de la muncă. Ora 22:45. Fusesem în tura de dup-amiază și eram puțin cam obosit, așa ca după Anul Nou.

Deobicei nu iau Taxiul. Stau la 15 minute distanță și tare nu-mi place când dau de un taximetrist șmecher, gata să mă plimbe pe unde vrea el.  Dar era un ger afară, de putea simți lejer cum trece frigul prin geacă, așa că .. hop și eu! Era oră târzie și m-am scuzat la taximetrist pentru că-l deranjez la un traseu de 5 lei, dar … omul avea atitudine.

Îmi spune: “Stai liniștit, că e dreptul tău. Oricum, facem o mulțime de bani de la compania voastră!“

Și uite așa m-a ținut de vorbă acele 4-5 minute cât a durat traseul și m-a împrospătat. Cu ocazia asta am iertat compania lor pentru că mă făcuseră să aștept, noaptea, cu altă ocazie cam 10-15 minute după taxi! Eram fresh!

Taximetristul a fost genial! Să fie din cauză că-și făcuse omul rezoluție de anul nou?! 🙂

I-am spus la urmă: “Nu știu cum de reușiți la ora aceasta cu o asemenea atitudine, dar vă felicit! M-ați umplut de energie”, și omul mi-a zâmbit. Mai avea puțin și-mi zicea: “Asta face parte din meseria mea!”, dar .. cred că s-a abținut. Eh! Așa .. mai rar!

Uite, de-asta cred că atitudinea face mult! Oameni cu loc de muncă sunt mulți, dar oameni cu atitudine potrivită – tot mai puțini.

O atitudine proaspătă și curată vă doresc!

 

 

Un băiețel de 11 ani a murit ca erou, salvându-și sora.

Se moare în multe feluri – cert este că se moare. Și aceasta nu trebuie să o o dovedesc eu, dar simt nevoia să o amintesc.

“Moartea rămâne aproape singurul lucru sigur în viaţa fiecăruia dintre noi şi va exista suferinţă, durere şi tristeţe săptămâna viitoare, la fel ca şi săptămâna trecută.”

citat din Basil C. Hume

Suntem încă la curent cu multe știri despre moartea celor din clubul Colectiv, dar nu vreau să scriu despre aceasta. Mă întristează multe lucruri cu privire la această tragedie.

Am citit o știre despre un băiat de 11 ani care a murit eroic. A zărit o mașină care se îndrepta spre sora lui mai mică și a împins-o pe ea din zona de pericol, luându-i locul.  Ea a supraviețuit, el a murit.

LaDarius Wylie was waiting at a bus stop with his seven-year-old sister Sha’Vonta in Chester, South Carolina, when he was hit on October 27. He died in hospital the next day.

When the only choice for little La’Darious Wylie was save himself or save his 7-year-old sister as a car bore down on them, La’Darious did not blink.

The tiny boy with the huge heart saved his sister.

La’Darious lunged and pushed his sister, Sha’Vonta, out of the way at the school bus stop in Chester on Oct. 27, said Elizabeth McCrorey, the mother of both children.

“He knew to look out for her” McCrorey said.

Read more here: Charlotte Observer.

Frumoasă atitudine! Frumoasă dragoste de frate! Frumoasă atitudine de copil – aș fi mândru să fiu tatăl unui băiat care vrea să protejeze pe sora lui. Asta mi-a făcut ziua mai bună.  Dacă trăim .. să trăim cu folos, gata să murim cu folos! “Nu este dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”

 

SIGUREC – Reciclează inteligent!

Mă bucur că și Andreea Marin face reclamă la Sigurec. Este o personalitate bine cunoscută de români și, cum românul are încredere doar dacă vede la televizor, era nevoie să o vadă și pe Andreea. :)) Asta e treaba la noi, n-ai ce face!

“Știați că pentru producția unei tone de ziare. sunt tăiați 17-20 de copaci maturi. Reciclarea unei tone de hârtie înseamnă salvarea a 17-20 de copaci?

Reciclând o tonă de hârtie am putea ajuta la salvarea multor altor resurse: 21 000 litri de apă, 2 barili de petrol, 4000 kw/h de energie electrică. În plus, în fiecare an, un copac obișnuit poate curăța aerul de aproximativ 30 kg de poluanți,

Așadar reciclarea hârtiei are efecte notabile asupra mediului” –

Andreea Marin – reprezentant SIGUREC.

Sunt impresionat. Foarte impresionat că această metodă de reciclare s-a dezvoltat în asemenea măsură și în România.  Pentru un mediu sănătos, avem nevoie de cât mai multă reciclare.

Dacă arunci sticla de Cola alături de cojile de ouă și roșiile stricate, tu crezi că mai stă cineva să o spele și să o recicleze? Și unde ajunge sticla aceea? Știi? Nu știi – asta este problema!

Consider că unul dintre motivele poluării a fost, pentru mult timp, lipsa unor de astfel de centre de colectare/reciclare. Dar acum , pentru că avem, suntem responsabilizați într-un fel. Simțiți și voi asta?
Dacă este un motiv sincer pentru care nu reciclăm este pentru că suntem … leneși! Sau, .. prea comfortabili (ca să sune mai bine).

De ce îmi place SIGUREC?

1.  Ajută la îmbunătățirea mediului și știi sigur că sticlele ajung să fie reciclate. Ne ajută pe noi să scăpăm de deșeuri și lor le merge compania mai departe. Este tipul de afacere Win-win, unde fiecare câștigă.

2. Primești bonuri valorice în funcție de cât reciclezi și ce reciclezi. Ba chiar “riști” să câștigi anumite premii.

3. Poți să dai un apel și vin să-ți ia frigiderul stricat de acasă, sau .. mașina de spălat. (Eu aveam vreo 2 frigidere vechi…)

4. Poți să reciclezi hârtie. Țin minte că și acum mai am pe acasă caietele din liceu. Un bax!

5. Îi găsești în majoritatea marilor orașe din România, și sunt foarte aproape de Mall-uri. Deci poți lua plasa de sticle din mașină, reciclezi sticlele și îți iei plasa înapoi:D

La final ce să spun? Reciclează inteligent și gândește curat! 😀

 

Investește în copii și vei deveni mai prețios și tu.

Acum patru zile scriam treaba asta:

În legătură cu absența mea. Am scris prea puțin în ultimele două luni. Din Iunie sunt plecat la munte într-o tabără pentru copii și tineri. Am multe experiențe acumulate pe care le voi povesti pe parcurs, când voi avea timp berechet. N-ar fi chiar potrivit să tastez în timp ce pierd momentele frumoase cu copiii sau tinerii de aici.

Aveam dreptate! Acum e Duminică, au plecat taberiștii și mai am doar o săptămână de stat pe aici. Poate cel mai mult m-a impresionat să cunosc o familie de nouă copii, toți sub vârsta de 15 ani. Au venit împreună cu alți doi verișori. Pe unii dintre ei îi știam, dar săptămâna aceasta au venit cu toții și .. te aștepți ca nouă + doi copii să distrugă tot, să facă gălăgie, mizerie.. Nimic mai fals! O așa bună educație cum le-a fost oferită mi-a dat curaj mult cu privire la o posibilă familie numeroasă!

Am avut o săptămână aglomerată și, în timpul pe care trebuia să îl dorm, am încercat să mai stau cu ei. Am sărit pe trambulină cu fetele, am jucat baschet cu băieții, am tras cu arcul și i-am dus la călărie pe toți, ba chiar au vrut să călărească și pe umerii mei.  A fost distractiv și am simțit că am din nou treisprezece ani, mai ales când m-au tăvălit pe jos cu toții ca să mă gâdile! 😀

Tocmai ce au plecat și parcă nu mai voiau să se dezlipească de mine și de celelalte voluntare. Atât de mult face pentru un copil să-l tratezi ca pe un prieten, să fii jucăuș cu el și să îl respecți. Ahh, până și animalele se simt bine când primesc respect, încămite niște ființe umane. Cred că valoarea mea, a ta crește, într-adevăr când ajungi să socotești pe celălalt mai valoros decât tine și începi să investești timpul tău, dragostea ta, pentru binele lui. Cred asta cu atât mai mult cu cât citeam despre aceasta în Biblie, chiar săptămâna aceasta, în Filipeni capitolul 2:

“3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.
4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

Nu zic că este ușor, dar cred că aici este una dintre esențele tari ale credinței creștine, și se aplică mai ales în familie! Maaaai ales acolo!

Pentru astfel de copii, este nevoie de un tată deosebit!

Am scris prea mult. Iertați. Vă fac cadou un video, mai jos. Dar înainte de asta mai vreau să scriu două vorbe despre tatăl celor nouă copii. Am vorbit cu el și mi-a spus că lucrează în industria financiară, câștiga foarte bine, dar ajuns să aleagă un job mai slab plătit – tot în finanțe – pentru a avea mai mult timp cu copiii, chiar dacă au fost luni de zile în care a supraviețuit cu 2000 de lei – în București. L-am admirat și mi-a răspuns cu smerenie că nu e tocmai meritul lui, ci o binecuvântare de la Dumnezeu. Are cinci băieți, patru dintre ei dați la baschet de mici, iar tatăl lor a fost nelipsit de la deplasările lor prin alte orașe sau țări (Cezar, dacă citești … ) Nu pot să vă explic ce m-au alergat pe terenul de baschet și ce coșuri spectaculoase dădeau. Tatăl băieților a venit spre sfârșitul săptămânii în tabără și am apucat să văd cum juca baschet împreună cu odraselele lui, cu pase reușite și fără rateuri multe.

Cred că un tată trebuie să fie foarte prezent în familia lui și, da, foarte jucăuș. L-am admirat și vreau să pun la inimă un astfel de comportament. Apropo, uite un exemplu frumos și în montajul video de mai jos! O duminică plină de inspirație! 🙂

 

Patru bărbați au fost decorați ca eroi naționali în Franța. De ce?

Am citit despre ei și m-au impresionat. Ca să fii erou trebuie să fii obișnuit să ieși din propriul tău confort și uite că prea puțini sunt încurajați să facă asta. Pentru că scopul blogului meu este spre o gândire mai bună, mai curată, sper să vă motivez să citiți mai multe despre acești indivizi. Cum altfel ai putea să ai o inimă curajoasă, dacă nu te inspiri în permanență?

“În vremuri de criză, lecția noastră ar fi să facem ceva, .. nu doar să stăm și să privim”. Așa a sesizat Anthony Sadler, unul dintre bărbații care au împiedicat carnagiul care putea să aibă loc în trenul din Franța. Asta s-a întâmplat Vinerea trecută, în timp ce majoritatea dintre noi nici măcar nu au observat.  Recunosc, eu am cam trecut  cu vederea, până am văzut că au primit cele mai valoroase medalii de onoare din Franța pentru fapta lor, apoi m-am decis să citesc articole despre ei. Unele știri merită citite, pe bune!

Hai să spun ce se întâmpla dacă cei trei prieteni: Anthony, Spencer Stone, Alek Skarlatos și un om de afaceri englez – Chris Norman, nu ar fi intervenit. Ar fi putut să posteze pe peretele lui Facebook: “Feeling sad. Am fost luați ostatici de către un terorist înarmat”, sau poate ar fi scăpat cu viață și s-ar fi plâns de lipsa de securitate din trenuri.  Iar noi ..am fi fost cu toții șocați de teribilismul teroriștilor, de lipsa de milă, de zecile de morți.

Unii nu prea sunt de acord cu intervențiile acestea periculoase. “Eu nu m-aș băga!” – ar zice mulți, dar .. dacă ar fi fost mama ta în trenul acela? Nu ți-ar fi plăcut să știi că alții salvează situația înainte ca ea să pățească ceva?

“Iată de ce această reacție de moment a bărbaților din trenul din Franța este atât de curajoasă și merită celebrată. Au năpustit asupra bărbatului bine înarmat și l-au învins. Christ Norman povestea că se afla în picioare când a observat un bărbat care ținea în mână o pușcă – mitralieră, iar “primul lui instinct a fost să stea jos și să se ascundă”. Dar nu a făcut asta. A decis să încerce să doboare pe terorist.

Spencer Stone dormea înainte să audă pe prietenul său Alek spunând “Să mergem!”. A fugit către Ayoud El-khazzan ca să-l atace și a luptat cu el pe podea, dar El-Khazzani a continuat să scoată alte arme, printre care un pistol de mână și un cutter. Stone – al cărui deget i-a fost la momentul acela tăiat aproape în întregime – a mers să ajute un alt bărbat care încercase să oprească pe atacator și fusese împușcat în gât. A încercat să-i oprească sângerarea cu tricoul său “dar mi-am dat seama că nu aveam cum să reușesc, așa că mi-am înfipt două degete în gaura din gât, am găsit ceea ce credeam că este artera, am apăsat pe ea și sângerarea s-a oprit. Așa că mi-am spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu!” și am ținut apăsat până au venit paramedicii”. Sursa: theguardian.com

Mulțumesc și eu lui Dumnezeu că mai există oameni care pun pe alții mai presus de ei. Să învățăm deci! 🙂

 

Adevărul este ca aerul curat.

De câteva luni de zile mă tot frământă unele lucruri care se petrec în lume și unele care se petrec în mine. În lume minciuna începe să fie tot mai admirată în timp ce în ființa mea simt tot felul de frâne care mă opresc să spun adevărul pe nume.

Îmi fac grijuri, până la urmă, ca eu să nu înghit minciuna – deși nu e tocmai ușor să mergi în altă direcție când toți se îngrămădesc în direcția greșită. Îmi fac grijuri și pentru prietenii mei dar și pentru bieții copii pe care i-am cunoscut în diferite circumstanțe și prin diverse tabere. Ce vină au ei că sunt educați să accepte minciuna? Cum ar putea să discearnă adevărul?

Adevărul este ca aerul curat. Cine respiră aer curat este sănătos, cine respiră aerul poluat se îmbolnăvește.  Spre deosebire de chinezi, care umblă cu masca pusă pe nas, noi avem șansa să respirăm aer ceva mai curat (excepție face când intrăm în autobuz).

Ei.. aici vine problema, când unii aleg aerul poluat. Întocmai cum fumătorii aleg să trăiască în fum, sunt oameni care aleg să trăiască în minciună. Și, tot așa cum fumul strică dinții, plămânii și tot ce mai este bun prin interiorul trupului, minciuna devastează și ea caracterul omului și îl urâțește.

Mi-am dat seama că cine trăiește în minciună se va război mereu cu adevărul și cu cei care mai îndrăznesc să spună adevărul. Asta nu înseamnă că adevărul trebuie pus deoparte! Fiecare are dreptul de a respira aer curat, indiferent de ce vor alții. Fiecare are dreptul să “respire” adevărul, indiferent cât de legală sau “la modă” este minciuna.

P.s. Am citit povestea celui din imaginea de mai jos. A fost în stare să plătească prețul pentru a nu trăi în minciuna lui Hitler. citeste aici: nationalpost.com