Dreptul de a se juca

De mai bine de o săptămână nu am mai avut timp de scris, deși am avut mai multe surse de inspirație ca de obicei. Lucrez iarăși printre copii și tot adun momente frumoase, pe care aș vrea să le memorez pe undeva, așa că voi scrie măcar puțin din ceea ce am observat.

Eram undeva printr-o pădure și tocmai începusem să cărăm lemnele către focul de tabără. Cu mine erau niște adolescenți foarte harnici care tocmai ieșiseră din duș, și mai aveau doar un rând de haine curate – cred. Le-am arătat cum să  țină lemnele, așa ca să nu se murdărească. . . și nimic. Parcă nu le păsa deloc. Le-au luat pe umeri, le-au lipit de șolduri  – lemne umede și noroiase.  Am râs de ei, și ei la fel, apoi tot eu i-am scuzat: “Lasă că are mama mașină de spălat”.  Un adult ce-ar fi făcut? Ar fi avut grijă să nu își murdărească ultimul tricou curat.

Apoi mi-am amintit că nu era prima dată când m-a surprins treaba asta la ei. Cu doar câteva ore mai devreme jucaseră un joc care le cerea să urce pe o folie alunecoasă. Imediat s-au făcut una cu noroiul, și nu plângea niciunul după haine. Sperau doar să câștige proba.

Inițial ne-am amuzat pe seama lor dar ne-am decis mai apoi să facem și noi, organizatorii jocurilor, proba respectivă pentru a râde și ei de noi. Așa că ne-am mozolit și noi cu noroiul de pe lângă ciolofan. Au râs și ei de noi.

Sunt trist când văd că unor copii li se taie dreptul la bucurie și joacă. Copilăria le este înhibată de prea multe ori, din comoditatea părinților. “Nu face aia!”, “nu ai voie acolo”, “nu mișca”, “taci din gură”.

Ei se folosesc de lucrurile primite, pentru a se bucura. Adulții încep să strângă lucruri pentru a se bucura.

Eu cred că au și ei dreptul de a greși, în procesul acesta, iar noi avem dreptul de a-i ridica și încuraja la ceea ce trebuie.

Cred că au dreptul la joacă și noi trebuie să facem pași în direcția asta, pentru că altfel vom avea o lume tristă.

O zi plăcută vă doresc:)

 

Pietonul care nu mai crede în semne de circulație

Trebuie să vă întreb: “Voi când mergeți pe trecerea de pietoni, verificați dacă mașinile opresc la trecere?”.

Ar părea normal să mergi pe încredere,  să nu te uiți prea fix în ochii șoferilor. De ce să-i jignești? Este printre cele mai importante norme de circulație – să știi să oprești la trecerea de pietoni. Eu am mai mers așa, pe încredere și n-am pățit nimic. Pe la începutul anului am mai traversat cu ochii în GPS, să nu mă rătăcesc.

În plus, mai am un obicei de merg cu ochii în pământ, mai ales vara. Nu-mi place să fiu distras de fustele scurte și obrăznicia unora. Am încercat să merg și cu ochii pe sus, dar în România avem gropi  pe trotuar și este un risc prea mare.

Deobicei când traversez strada mă uit, mai întâi, să nu fie Dacie 1310 pentru că știu că nu prea au frâne. Le las să treacă. Nici nu-mi place scârțâitul acela de ultim moment.

Deci eram într-una din traversările foarte regulamentare. Am traversat două benzi și eram foarte vizibil la ora 18:00, când circulația era redusă. Opriseră de pe sensul opus niște mașini, iar acum vedeam că o mașină – care nu era Dacie –  părea să încetinească pentru prag dar … dar nu oprea să trec și eu. Mă uitam fix în ochii șoferiței și părea să nu mă vadă. Și uite-mă cum stăteam în mijlocul trecerii când doamna șoferiță trecea la 20 de cm distanță de mine. M-a observat abia privind pe geamul din stânga. Ciudat! Parbrizul era curat.

Mă privea surprinsă. Eu și mai surprins, am căscat ochii și am zâmbit ironic!! :)) Dacă aș fi mers cu nasul în jos, .. scriam acum din spital sau nu mai scriam. Și tot nu știu de ce era așa de surprinsă, pentru că îi zâmbeam? Se mira că nu o înjur? Sau de unde am apărut?  Ce tot căutam pe trecere la ora aia – poate voia și dânsa să mediteze!

Cu două săptămâni în urmă am văzut un pieton pe sub mașină. Acum puteam să fiu eu acolo. Nu știu voi, dar… eu nu mai merg pe încredere. Nici pe stradă, nici la dentist (m-am abținut mult să nu-mi fac dentistul de râs), nici la servici, nici la magazin.

Mai aud pe unii că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Eu cred în reguli, dar încep să nu mai cred în oameni.

 

Viteza are consecințe

Duminică noaptea ne-am întors din București, pe la ora 22:40. Eram pe la ieșirea din București când, pe întuneric, am zărit o mașină zburând prin aer. Nici n-are cum să nu sară mașina cu fundul în sus dacă mergi cu viteză necontrolată. Și după asemenea zbor  .. te aștepți la ce-i mai rău.

Mașina s-a întors la 90 de grade în urma impactului cu un parapete din beton, în timp ce pasagerii nu au pățit nimic. Nu au încetinit la trecerea de pietoni, și au încercat prea târziu să evite pietonul.  Pasagerii nu au murit, dar pietonul era întins pe sub o altă mașină. Te-ai fi așteptat ca făptașii să regrete și să fie recunoscători că nu au murit, dar de unde?! Au fugit! Pasagerii din mașina zburătoare au fugit printre blocuri.

Cum să nu fugă? Asta ne învață politica, filmele, și toată cultura noastră. Putem păcăli sistemul. Suntem liberi să facem ce vrem, fără să ne gândim la consecințe!

Nu ne chinuim să construim o societate de oameni responsabili și uite ce se întâmplă. Un om responsabil, în primul rând, nu depășește viteza legală în localitate, apoi oprește la trecerile de pietoni și … cu atât mai mult și-ar recunoaște fapta în cazul unui accident. Dar, cel mai probabil nu ar face accidentul.

Nu puteam opri pentru că am fi blocat traficul complet, dar la ce să mai oprești? Urma să vină salvarea să culeagă trupul neînsuflețit de pe asfalt, pe criminalii aceia n-aveai cum să-i mai prinzi. Și nici n-am găsit știri să văd dreptatea.

La 4 minute distanță, ca să mi se confirme că moartea este pusă pe treabă, am văzut o ambulanță oprită, public mult de jur-împrejur, și paramedicii culegând niște trupuri de pe asfalt.  Nici despre asta n-am auzit știri. Cine mai are nevoie de știrile de la ora 5 după ce le vede cu proprii ochi?

Omul are și-așa termen de valabilitate scăzut, iar după întâmplările acestea mi-am dat seama că termenul ni-l poate opri pe loc vreun maniac al vitezei. Mai tragic ar fi să fim noi maniacii aceia. De exemplu, uite ce diferență este între 60 km/h și 65 hm/h. Uite!

 

Snickers și vizita la dentist

Este a treia oară când merg la dentist.. și nu îmi place deloc ideea asta. De fiecare dată am simțit că mă duc să îmi fac rău singur, că m-aș duce să fiu chinuit.

De jumătate de an am început să mănânc ciocolată în fiecare zi de lucru. Ajunsesem la o mică dependență, pe care o scuzam pe motiv că mi-ar aduce un aport mai mare de energie la servici – Cică’ dacă nu ai energie să iei un Snickers 🙂 – Pe deoparte ciocolata îmi era de folos, dar de cealaltă parte mi-a afectat dinții, așa cam .. pe ne-simțite.

În urmă cu două săptămâni am mușcat din niște cartofi pai, deloc prea pofticios, și am înlemnit de durere. Credeam că-mi cad vreo doi dinți din gură, dar mi-a trecut durerea peste un minut – credeam că scap! – Mai pe seară nu mai puteam să mănânc de durere. Îngrozitor sentiment. Noaptea m-am trezit pe la ora 4:00 și mă învârteam în pat. La servici simțeam că am craniul la menghină și acasă nu mai puteam să stau locului de durere. Simțeam cum circulă sângele de la maxilar până la creier și înapoi.

Știi senzația aceea când îți vine să fugi tare și să nu te mai oprești? O oră de durere, două pauză. Durere, pauză, durere, pauză! Cam așa m-am luptat 3-4 zile. Cred că nici la răceli grave nu am luat Nurofen de 2 ori pe zi.

Cert este că la durere de dinți toți ne jurăm că nu mai mâncăm bomboane și că ne vom spăla pe dinți de trei ori pe zi. Și bine-am face să fie așa pentru că durerea de măsea este mai tare decât o luxare de mână. Zilele trecute am aflat că tatăl unei mătuși de-ale mele a murit la 35 de ani în urma unei infecții la măsea deci nu e chiar absurd să amintesc despre subiectul acesta.

 Dantura noastră nu a fost creată pentru dulciuri! Iar vizita la dentist nu repară totul, ba dimpotrivă, aș zice că ne face mai sensibili, pentru că plombele au termen de expirare.  Poate că ne-am născut cu bomboanele în brațe și nu mai suntem conștienți că trupul acesta nu se face sănătos cu tot ce vine din supermarket. Citisem că în Australia au fost distruse peste 3 milioane de batoane Snickers pentru că oamenii ar fi făcut alergie.

Este și dificil să ne înfrânăm pentru că o scurtă vizită la magazin stârnește toate papilele gustative și dacă mai vezi și reducere la ceva interesant îți trebuie multă ambiție să te oprești – decât dacă ai bani ficși.

Compromisul e dulce acum dar mai încolo tot te zdruncină. Deci, mister Snikers, adios amigo! 😀

 

Un copil răpit pe stradă

Am adunat multe lucruri de scris dar unul, destul de urgent, nu-mi dă pace. Am auzit două știri doar săptămâna asta, despre copii răpiți în plină stradă. Cine știe câte altele n-or mai fi?!

Una dintre știri părea prea îndepărtată ca să ne afecteze, pe undeva din Washington, un tânăr de 15 ani a răpit un prunc de 22 luni. Am crezut că doar la ei sunt nebuni și oameni cu instincte de animale. Dar apoi am citit o știre despre un băiat de 11 ani răpit în centrul Focșaniului de către un bătrân de 60 de ani. Tocmai la mine acasă, iar trecătorii nici măcar nu au intervenit după strigătele copilului. Vă vine să credeți? Doamne ferește, uite momente când aș fi în stare să plesnesc pe cineva, indiferent de vârstă!

În știrea de mai jos am fost impresionat de frățiorii pruncului răpit. Cum adică să ai curaj, la 9-12 ani, să fugi după un asemenea nemernic? Și, pentru că au avut curaj, au intimidat pe nemernic și și-au salvat frățiorul.

Asta nu-mi dă pace, că au copiii curaj să sară în ajutor pe când adulții se poartă ca niște legume. Rușine focșănenilor care n-au intervenit. Un copil răpit este mai aproape de viol sau altă formă de sclavie decât ne imaginăm.

Cred că sunt momente când, deși tremurăm de frică, trebuie să acționăm. Când este vorba despre dreptate, Dumnezeu a pus în conștiința noastră dorința de a interveni. Problema cu cei care nu intervin, inclusiv problema mea uneori, este că ne-am înconjurat de comfort. Iar Comfortul ucide Conștiința.

Să avem, dar, grijă cu ce ne alimentăm zilele. Candy crush, All about that bass, Big bang theory (serial comedie), nu cred că ne vor încuraja să intervenim în situații de felul acesta.