Aseară am distribuit o postare interesantă despre poluare și, drept răspuns am primit un clip puțin cam dramatic, dar puțin cam real.
Oceanele, pădurile, izvoarele cu apă dulce, munții, florile, fructele, legumele și animalele de toate soiurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi. Ne cam batem joc și .., dacă mai ajungem până în anul 2070 iată ce am putea găsi acolo.
Ok, guys, poate erați curioși ce mai zic. (exagerez, vă dați seama:D).
Aveam plănuit încă de Luni să fac o vizită la un prieten cu paralizie. Dar dacă tot merg, încerc să-l încurajez, să-l fac să râdă; nu pot să merg cu o stare de spirit molatică. În seara asta eram chiar plictisit – unele zile vin cu mai mult entuziasm, altele nu -și mi-era teamă ca va avansa în rău starea, așa că am ieșit repede din casă.
Știi ce descopăr tot mai mult? Majoritatea trecem prin astfel de stări, atunci când stăm prea mult timp singuri. Iar eu prefer să stau singur doar după ce mi-am luat porția de socializare. Când ești cu cine trebuie lângă tine te molipsești și cu stările acestora de bine.
În drum spre Alex am trecut prin piață. Acum eu nu știu cum este în piață la voi în oraș, dar la noi la Focșani este mereu aglomerat, încă se mai aud vechile manele care au corodat urechile românilor. Spre surprinderea mea, puteam auzi într-un colț de piață o muzică foarte plăcută, pe notele muzicale de altă dată. N-am recunoscut cântărețul, însă avea o armonie asemenea celei cântate de Louis Amstrong : What a wonderful world. https://www.youtube.com/watch?v=m5TwT69i1lU
În cadrul acesta am zărit un cățeluș adormit pe treptele unei scări, iar expresia feței mele s-a mai înseninat. Este o strategie foarte bună de atrage clienți, parcă m-aș fi uitat intenționat la produsele de pe raft, numai că eram în întârziere la prietenul meu. Spusesem că ajung într-o oră.
Mai departe m-am întâlnit cu o colegă de servici de prin anul 2010 și am felicitat-o pentru pregătirile de nuntă. Slăbise foarte mult și a trebuit să-i spun asta. Știu că viitoarele mirese se bucură să mai audă astfel de păreri 🙂
Eram tocmai gata să intru pe strada la care locuiește prietenul meu și am zărit doi băieți care începuseră o bătaie. Colegii lor nu reacționau să-i despartă. Unul căzuse în tufișurile de pe marginea trotuarului, apoi s-a ridicat și a început să dea cu pumnii și cu picioarele. Am intervenit imediat, poate pentru că erau doar adolescenți de paisprezece ani, m-am așezat între ei ținându-i de umeri și le-am zis: “Ce faceți măi băieți? Gata, potoliți-vă“. A fost bună intervenția, s-au oprit privind nedumeriți spre mine, și au mers mai departe. Am mers și eu între ei, fără să-mi dau seama de asta, sperând să le scadă febra bătăii. M-am simțit bine că pot interveni și abia apoi mi-am dat seama că altă dată văzusem doi copii în aceiasi situație și n-am intervenit. Ar fi trebuit ..
Am ajuns la Alex, am râs împreuna cu el despre peripețiile din drum. Este foarte înțelept și știe să facă glume decente, știe să zâmbească deși soarta lui este mai tristă decât a majorității. Am vorbit în 3 ore despre tot felul de lucruri. Chiar mă gândeam să fac o rubrică la blog pe tema discuțiilor mele cu Alex.
Cum mi-a trecut plictiseala?
I-am spus și lui Alex că aș fi vrut să îl vizitez cu 3-4 zile în urmă dar nu mă simțeam în stare să fiu o încurajare, eram cam plictisit de viață … și mi-a spus ceva interesant. Cum stăteam eu într-un picior, cu celălalt rezemându-mă de pat, mi-a spus: “Tu cum poți să stai așa?”. Am tăcut, pentru că nu mi-am dat seama din prima ce vrea să spună. Apoi mi-a explicat: “De multe ori îi cert pe cei care spun că sunt plictisiți. Pentru mine ar fi o minune să stau de unul singur în picioare.”.
Știi momentul acela când încerci să te scuzi dar ești în sah mat? Ei, cam așa m-a prins el. Și i-am recunoscut vina. Mi-a spus să mă bucur mai mult de viață, de binecuvântările pe care le am în viață, să fiu mulțumitor – chestii pe care le primești altfel de la cineva paralizat. Și, fii atent, îmi spune că “ Uneori sunt și eu trist (uneori ??? ) dar îmi amintesc că alții nici măcar nu mai au picioare, sau nu au ce mânca“.
Da, deci .. mi-a murit plictiseala instant. Dacă ești plictisit vreodată, este numai vina ta! Ești un plictisitor! Un om plin de recunoștință nu are cum să fie plictisit!
De ceva vreme am început să fiu mai deschis la vorbă cu mama. Dacă tot nu mai am pe cei mai buni prieteni lângă mine, și surorile mi-s căsătorite – la casa lor – dezvolt mai bine relația cu mama.
Și iaca’ așa cum derulam eu gândurile zilei îi zic: “Măi mamă .. nu mai am timp. Am prea multe de făcut și nu-mi mai ajung orele!”. Credeam că dacă mă mut înapoi în România am să fiu mai liber, voi avea un program mai liniștit, dar de unde?! Aș fi putut să nu mă aglomerez prea tare, dar cine-și ocupă timpul cu nimic .. devine un nimic și tare nu-mi place varianta asta.
Trebuie să fac mai mult timp pentru învățat, trebuie să-mi fac proiectele la muncă, să ajut și pe soră-mea cu niște teme de licență, să ies la o vorbă cu vreo doi dintre prieteni, să ofer niște timp de calitate celor din familie, plus niște vizite în alte județe.Unde mai faci loc pentru hobby-uri cum ar fi o ieșire la munte cu bicicleta sau puțin tenis de câmp? Chitara abia mă mai vede. Și tare milă mi-este de cele 6 cărți cumpărate recent – probabil suferă foarte mult singure. Când să-ți faci timp pentru toate ?
Uite așa descopăr care îmi sunt prioritățile, pentru că dacă nu ar fi nimic de făcut nici nu ai avea cum să-ți dai seama. Activitățile sau persoanele pentru care ne facem timp sunt prioritățile noastre.
Suntem și de lăudat în unele privințe dar sunt sigur că unele lucruri pentru care ne facem timp n-ar trebui să existe. Zic bine?
Am rămas cu următoarea întrebare în minte: Care sunt prioritățile pe care le observă ceilalți la tine?
Să te lepezi de credințele greșite este mare lucru.
Pentru că dacă mintea acceptă un lucru greșit, tot trupul este sclav dorințelor acesteia. De aici și concluzia că înfrânarea poftelor sau gândurilor greșite este numai o minune de la Dumnezeu.
Mi-am spus recent: „Să nu-ți faci prieten pe omul care nu-și cere iertare niciodată”.
Se spune vorba: “a greși e omenește”. Dar “a cere iertare” ce este? Supraomenește? Cunosc persoane pe care, de ani de zile, nu le-am auzit niciodată să spună: “Îmi cer iertare”… deși ar trebui. Poate clipul de mai jos le va folosi unora.
Dacă ar fi să învățăm mai învățăm ceva de la animale, aș spune : “Hai să nu mai fim berbeci!”. Omului mândru aproape că poți să-i citești în privire : “Eu nu am de ce să-mi cer iertare!”. Deci, un astfel de om obișnuiește să aibă o părere prea bună despre el, se vede superior altora și nu s-ar da jos de pe treapta de pe care s-a pus singur. Adică dă doi bani pe tine, și puțin îi pasă că te jignește, chiar și atunci când tu nu-i răspunzi cu aceiași monedă. Încordat mereu, gata să răspundă cuvinte grele. Gata să împungă și să dărâme, cunoașteți?
Omul acesta care nu își cere iertare este vreun soare și așteaptă ca toate planetele să se învârtă în jurul lui. Dacă îți faci un asemenea prieten, trebuie să faci în așa fel încât să te învârți corect în jurul lui; la vreo divergență fie regreți că îl cunoști, fie trebuie să-ți ceri tu iertare.
Este destul de clar că toți greșim, că nimeni nu este sfânt, dar prea mult se recomandă în societatea actuală genul acesta de oameni care nu-și cer niciodată iertare: parlamentarii că ne-au furat, șefii căne-au jignit, polițiștii sau profesorii când sunt nedrepți, preoții că manipulează pe ‘credincioșii lor’, doctorii când oferă pastile greșite, vânzătorii care ne vând produse care nu sunt ceea ce par, .. și puteți continua dumneavoastră lista. În asemenea condiții începi să ai impresia că nici tu nu greșești niciodată.
Mai contribuie puțin și educația părinților. Dacă ar fi părinții un exemplu pentru copii, s-ar vedea sigur diferența, dar cum majoritatea uită să își ceară iertare la copii când greșesc … avem parte de o societate cu ditamai handicapul. Nu îl da mai departe! Poate vei fi tu mai diferit! 🙂
După o ceartă cei doi sau trei sau zece, care participă .. se fac vinovați în anumite feluri. “Nu domnule, eu nu sunt vinovat. Eu aveam dreptate în cearta aceea! Ce știi tu?”. Da dar poate atitudinea ta mândră, .. poate egoismul tău, .. poate tonul vocii tale, poate cuvintele folosite .. nu au fost potrivite!
Dacă procentul greșelii este mai mare la celălalt … atunci te crezi nevinovat. “Celălalt este de vină! Să vină el primul! Ce, ori sunt mai prost?” – așa că ești gata de următoarea rundă oricând. Practic asta fac și berbecii, stau să se împungă la nesfârșit, pentru că pe ei nu-i bate nimeni. Ei sunt cei mai tari! Berbecii nu iartă! Deci cum să-ți faci asemenea prieteni? Nu ai nevoie de prieteni care să te dărâme și care nu luptă pentru prietenia voastră.
Când spui “te rog să mă ierți”, fără să fii forțat de împrejurări (așa cum ne forțau părinții să ne cerem iertare) demonstrezi că vrei să oprești scandalul, demonstrezi prietenie. Demonstrezi dragostea .. dacă o ai! Dacă am începe să ne cerem iertare, ar mai fi atâtea probleme în familii, între prieteni? Să scriu despre asta? Oare nu vor avea impresia prea mulți că vorbesc despre ei?
Și dacă nu ierți, ce? Păi uite ceva ce mă însuflețește pe mine în direcția iertării:
Dacă nu ierți, nu vei fi nici tu iertat. Și de ce aș pierde iertarea lui Dumnezeu dintr-o mândrie prostească?
“Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” Matei 6:14-15
Aveam plănuit încă de Luni să fac o vizită la un prieten cu paralizie. Dar dacă tot merg, încerc să-l încurajez, să-l fac să râdă; nu pot să merg cu o stare de spirit molatică. În seara asta eram chiar plictisit – unele zile vin cu mai mult entuziasm, altele nu -și mi-era teamă ca va avansa în rău starea, așa că am ieșit repede din casă.
adormit pe treptele unei scări, iar expresia feței mele s-a mai înseninat. Este o strategie foarte bună de atrage clienți, parcă m-aș fi uitat intenționat la produsele de pe raft, numai că eram în întârziere la prietenul meu. Spusesem că ajung într-o oră.
Eram tocmai gata să intru pe strada la care locuiește prietenul meu și am zărit doi băieți care începuseră o bătaie. Colegii lor nu reacționau să-i despartă. Unul căzuse în tufișurile de pe marginea trotuarului, apoi s-a ridicat și a început să dea cu pumnii și cu picioarele. Am intervenit imediat, poate pentru că erau doar adolescenți de paisprezece ani, m-am așezat între ei ținându-i de umeri și le-am zis: “Ce faceți măi băieți? Gata, potoliți-vă“. A fost bună intervenția, s-au oprit privind nedumeriți spre mine, și au mers mai departe. Am mers și eu între ei, fără să-mi dau seama de asta, sperând să le scadă febra bătăii. M-am simțit bine că pot interveni și abia apoi mi-am dat seama că altă dată văzusem doi copii în aceiasi situație și n-am intervenit. Ar fi trebuit ..
I-am spus și lui Alex că aș fi vrut să îl vizitez cu 3-4 zile în urmă dar nu mă simțeam în stare să fiu o încurajare, eram cam plictisit de viață … și mi-a spus ceva interesant. Cum stăteam eu într-un picior, cu celălalt rezemându-mă de pat, mi-a spus: “Tu cum poți să stai așa?”. Am tăcut, pentru că nu mi-am dat seama din prima ce vrea să spună. Apoi mi-a explicat: “De multe ori îi cert pe cei care spun că sunt plictisiți. Pentru mine ar fi o minune să stau de unul singur în picioare.”. 
Trebuie să fac mai mult timp pentru învățat, trebuie să-mi fac proiectele la muncă, să ajut și pe soră-mea cu niște teme de licență, să ies la o vorbă cu vreo doi dintre prieteni, să ofer niște timp de calitate celor din familie, plus niște vizite în alte județe.Unde mai faci loc pentru hobby-uri cum ar fi o ieșire la munte cu bicicleta sau puțin tenis de câmp? Chitara abia mă mai vede. Și tare milă mi-este de cele 6 cărți cumpărate recent – probabil suferă foarte mult singure. Când să-ți faci timp pentru toate ?
Dacă ar fi să învățăm mai învățăm ceva de la animale, aș spune : “Hai să nu mai fim berbeci!”. Omului mândru aproape că poți să-i citești în privire : 
“Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” Matei 6:14-15
Cine citeşte să înţeleagă! 