RSS

Monthly Archives: October 2014

Prea multe responsabilităţi!

stroller and dogAzi, spre finalul unei plimbări prin oraş am observat o întâmplare stranie. Pe celălalt trotuar trecea o doamnă cu doi copii – unul în căruţ, celălalt de 3 ani mergea pe lângă ea. Pe lângă copii, doamna mai plimba şi un câine neastâmpărat.

Se oprea din 3 în 3 metri şi ţipa la câine. Câinele tăcea ghemotoc, dar încerca să meargă puţin mai înainte. Nu era chiar atât de vinovat şi părea jucăuş, marca ciobănesc german,  dar doamna părea atât de nervoasă încât îi ridica pe sus, strangulat de lesă.

Un episod urât! Am avut ceva de învăţat din el: Prea multe responsabilităţi strică!

Dog-Walker-Having-Trouble-288x300Înţeleg că uneori ajută să ne ţinem timpul cât mai ocupat, să ne dezvoltăm unele capacităţi sau să ajutăm pe cât mai mulţi oameni. Dar ştii ce? Uneori tragem şi câinele după noi, care putea bine-mersi să stea acasă, apoi ne enervăm pe copii, pe toată lumea, şi nu mai suntem buni de nimic.

Să facem, deci, diferenţa între responsabilităţi şi să nu ne luăm prea multe. Altfel, responsabilităţile alese ne vor alerga în toate direcţiile până la epuizare.

Lasă “câinele” acasă şi ocupă-te de priorităţi!

 
3 Comments

Posted by on October 28, 2014 in Aşa NU!, Cugetare, Despre oameni

 

Tags: , , ,

Papa Francis de acord cu teoria Big Bang.

Fiecare cu părerea lui

big bang

big bang

Citind articolul de mai jos, trebuie să recunosc că m-am amuzat puţin. Este vorba despre noul papă al catolicilor, care susţine nişte afirmaţii opuse celui de dinaintea lui. Cum aşa? “Unsul Domnului” afirmă chestii diferite de celălalt “uns”? Adică adevărul se schimbă din generaţie în generaţie?

Iată afirmaţiile lui Pope Francis:

Speaking at the Pontifical Academy of Sciences, the Pope made comments which experts said put an end to the “pseudo theories” of creationism and intelligent design that some argue were encouraged by his predecessor, Benedict XVI.

Francis explained that both scientific theories were not incompatible with the existence of a creator – arguing instead that they “require it”.

“When we read about Creation in Genesis, we run the risk of imagining God was a magician, with a magic wand able to do everything. But that is not so,” Francis said

sursa: Independent.co.uk

Eu înţeleg din spusele lui că Dumnezeu nu poate face ce vrea, mai specific – nu poate creea ceea ce vrea. Apropo, eu nu mi-am imaginat chestia cu magicianul şi bagheta. După spusele Papei ar însemna că e un risc să citim despre creaţie în Geneza pentru că o putem înţelege greşit.

Cred că cei mai derutaţi în toată povestea aceasta sunt cei religioşi. Trebuie să-şi schimbe mereu crezul după noile decizii ale mai marilor religiilor lor.

Tocmai de aceasta recomand credinţa ca urmare a studierii şi cercetării personale a Bibliei. Ca să fim credincioşi lui Dumnezeu, nu unei religii.  Mă bucur că nu fac parte dintr-o denominaţie care să determine ce ce trebuie să cred şi ce nu.

Aşadar, papa Francis, ai Unlike din partea mea!

 
3 Comments

Posted by on October 28, 2014 in Creştinism

 

Tags: , , ,

Dragostea = voinţa de a preţui

Am citit recent o carte de la Ravi Zacharias, plină de inspiraţie şi înţelepciune. Este interesant să vezi lucrurile prin ochii unuia care a copilărit în India apoi şi-a continuat viaţa în Statele Unite, să citeşti observaţiile unuia care vede dragostea prin prisma mai multor culturi.

life love“Dragostea nu este doar un sentiment. Într-un fel, lumea romantică a muzicii şi a teatrului a transformat dragostea în ceea ce e azi. Am confundat dragostea cu frumusețea, cu farmecul, cu senzualitatea și cu atingerea, până i-am răpit cea mai importantă chemare, aceea de a prețui și de a purta de grijă.  

Uitaţi-vă la doi tineri care se îmbraţişează pasional… poate fi dragoste, dar la fel de bine poate să nu fie nimic altceva decât pasiune. Priviţi un cuplu în vârstă care se plimbă de mână, fiecare dintre ei arătând în mod evident grijă pentru celălalt. E mai sigur că în acest al doilea caz există dragoste decât în îmbrăţişarea tinerească.

G.K. Chesterton a spus aceste cuvinte pline de putere: 

“Au inventat o sintagmă care, în doar două cuvinte, întrunește o contradicție flagrantă- „iubire fără obligații”- de parcă vreun îndrăgostit ar fi fost vreodată sau va fi vreodată liber de obligații. Prin însăși natura sa, iubirea generează atașament, iar instituția căsătoriei face omului obișnuit favoarea deosebită de a-l crede pe cuvânt.”

Aceste cuvinte introduc în discuţie elementul voinţei. Voinţa este acea facultate care poate fi verificată doar când durerea se regăseşte în alegerea făcută, în aceiaşi măsură cu plăcerea. Să o pun în alte cuvinte: voinţa este acea dispoziţie a minţii de a alege o cale şi de a se uni cu dragostea, în ciuda suferinţei inerente alegerii făcute. “

Mai ales în Vest, oamenii au devenit atât de imuni la suferință încât, la cel mai mic semn al ei, sunt gata să fugă pe vreo scurtătură sau să caute o soluție care să mascheze disconfortul.

(…)

Îmi place să folosesc expresia “a-ţi preţui partenerul“. Cuvântul (cherish) vine din franţuzescul “Chérir“, care înseamnă a îndrăgi pe cineva sau a te face plăcut cuiva, a te îngriji de cineva cu gingăşie, a respecta pe cineva sau a considera pe cineva ca având valoare prin felul în care te porţi cu el. 

Ceea ce preţuieşti ţii aproape; ceea ce ţii aproape, ocroteşti; ceea ce ocroteşti, îţi aparţine”

Ravi Zacharias, “Eu Isaac mă căsătoresc cu tine, Rebeca”

Pentru că tot citeam despre voinţă mi-am amintit de dedicaţia unui bărbat pentru soţia lui. Ceva gen “Aş prefera mai degrabă să fiu cu tine, decât să am faimă, talent, avere, diplome, ..”.

 
5 Comments

Posted by on October 26, 2014 in Cărti

 

Tags: , , , , , ,

Bono: The good news on poverty (Yes, there’s good news)

Bono, the lead singer of U2, uses his celebrity to fight for social justice worldwide: to end hunger, poverty and disease, especially in Africa. His nonprofit ONE raises awareness via media, policy and calls to action.

 
Leave a comment

Posted by on October 23, 2014 in De apreciat!, Informativ

 

Tags: , , ,

Ce poate face din noi campioni?

Ce poate face din noi campioni?

Simona-Halep-stretch-940Cum să nu te gândești la aşa ceva când toți românii o lauda pe Simona Halep pentru ultima ei victorie? Şi de ce să n-o laude, mai ales acum că a învins-o atât de uşor pe campioana mondială la tenis feminin, Serena Williams.

E frumos să vezi astfel de situaţii pentru că acestea schimbă ceva în tine.  Îţi dovedesc că recordurile pot fi depăşite, că o necunoscută poate deveni, în scurt timp, mai talentată decât o campioană sau că perseverenţa este răsplătită în timp.

Nu vreau să creez imaginea că trebuie să ne dorim să strălucim pe LED-urile de la televizoare sau prin ziare şi afişe publicitare. Asta n-ar fi chiar greu! De fapt vedem asta prea des, acum că narcisismul este la modă pe Facebook, sau acum când multe tinere devin modele peste noapte dacă pozează în nu-mă-interesează-ce-reviste. Problema este că prea puţini încearcă să exceleze în ceva bun.

Am simţit puţină oftică. Apoi atâtea de multe ştiri, poze, şi aprecieri pentru Simona pe Facebook parcă m-au întărâtat mai mult. M-am ofticat că am avut mulţi ani pierduţi cu ochii în jocurile pe calculator şi atâtea veri cu mintea seacă-seacă la televizor.  Nici acum nu mi-a trecut oftica, vă zic sincer. Nu ajungeam eu campion de tenis, pentru că abia joc-slab de 3 ani, dar îmi umpleam timpul cu ceva mai util.

Ce face din noi campioni? 

Cred că ambiţia cununată cu exerciţiul.

ambitie determinareSunt sigur că Simona n-a fost la antrenamente cu telefonul mobil în buzunar, ca să mai trimita un sms , ori să verifice Facebookul. Trebuie să-ţi doreşti să faci ceva bun cu viaţa ta şi sunt sigur că multe lucruri te trag înapoi. N-ai cum “să joci cu greutăţi în buzunare”.

Trebuie să ne amintim mereu că sunt două sporturi pe care trebuie să le practicăm: sportul minţii şi sportul trupului.

Mai jos vă las o chestie imposibilă pentru majoritatea, dar posibilă pentru ambiţioşi. Să mergi repede să faci ceva productiv mai apoi:)

 
Leave a comment

Posted by on October 22, 2014 in De apreciat!, Motivaţional, Provocare, Sport

 

Tags: , , , ,

Life is fragile! (King & Country – Without you)

Printre cele mai profunde cântece de dragoste pe care le-am ascultat, “Without you”, este inspirat din viaţa cântăreţului din videoclip, dintr-un moment foarte dificil de boală. Şi când se vede mai bine frumuseţea dragostei decât în momente ca acestea?

La ce te-ai gândit în timp ce ascultai povestea din cântec? La persoana pe care o iubeşti cel mai mult, nu-i aşa? Speri sa nu ţi se întâmple niciodată să fii în postura de a o pierde.

Şi totuşi se întâmplă chestiile acestea, şi nu rar! Mi-au venit în minte mai multe întâmplări dar am să mă rezum la una mai recentă. Este povestea unui prieten, Marius, care s-a căsătorit recent. Am fost la nunta lui în vară, cred că sunt doar două luni de atunci, când era atât de sănătos şi zâmbitor. La scurt timp după nuntă au început să apară nişte probleme de sănătate destul de grave. Cred că a stat în spital cam 2 săptămâni, a fost operat şi încă mai suferă.

Cât de repede ne mai supărăm după ce ne programăm concediul cu luni de zile înainte şi tocmai atunci plouă sau avem vreo durere de măsea. Dar cum o fi să “îţi programezi începutul de viaţă de căsnicie” şi să dai de piatră la rinichi, internare în spital, operaţie şi o lună de dureri imediat după nuntă?!  Sau cum te simţi când eşti pe punctul de a pierde tocmai pe persoana pe care o iubeşti cel mai mult? Desparţire, moarte, ambele dor!

life is fragileMă bucur că a fost externat şi se simte mai bine, dar imaginează-ţi ce fel s-a simţit soţia lui în perioada aceasta. Imaginează-ţi cât de repede se pot clătina visele şi ce dureros este să vezi negură când te aşteptai să fie soare.

Ne amintim că viaţa e fragilă şi, de ce nu, că nu ne aparţine. Trupul e un împrumut pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să trăim cât mai frumos şi să molipsim şi pe alţii să devină oameni cu inimă bună şi cu gândul la cer.

Să avem grijă să iubim, să apreciem la  timp ca să nu avem regrete mai apoi. Cât de frumos este să ţi se zică “Nu sunt pregatit să traiesc fără tine!”.  Astfel de momente te aduc înapoi pe genunchi, unde mai ceri zile de la Dumnezeu. Apoi încerci să trăieşti altfel pentru că ştii că este nevoie de tine şi începi să preţuieşti mai mult persoana de lângă tine. Este bine să fii iubit şi să ţi se spună că eşti indispensabil, dar nu uita să iubeşti şi tu.

Am citit recent o carte de Ravi Zacharias, care spunea:

“Viaţa dar şi caracterul unei persoane sunt mai fragile decât credem. Fiecare relaţie ar trebui să fie însoţită de avertismentul: “Fragil! A se mânui cu grijă.”.

Avem persoane foarte valoroase în vieţile noastre. Nu uita să le preţuieşti aşa cum trebuie!

Nu uita să iubeşti!

 

Tags: , , , , , , ,