Plictisit de aceleaşi adevăruri? – iată părerea lui C.s. Lewis

Astăzi, 29 Noiembrie, se împlinesc 51 de ani de la moartea unuia dintre cei mai influenţi scriitori creştini ai secolului XX,  C.s. Lewis. Omul acesta a fost atât de ascuţit în gândire, încât nu ai cum să nu fii surprins de ceea ce scrie.

Recent m-am înscris la o Bibliotecă, undeva în Anglia, şi am fost impresionat să găsesc câteva dintre cărţile lui pe rafturile bibliotecii. Am mai citit câteva dar voiam în mod deosebit să citesc  “Creştinismul redus la esenţe”, sau “Mere Christianity” şi pot să spun că este o carte care întrece aşteptările mele! Foarte creativ în modul lui de a scrie şi foarte provocator! El însuşi a fost un ateu convins, om de educaţie înaltă, şi totuşi a fost îngenunchiat de adevărurile lui Dumnezeu.

Apreciez limbajul lui din carte, pentru că nu scrie cuvinte teologice grele de înţeles, ci simplu (cel puţin cartea pe limba engleză aşa este), cu o gândire logică şi plin de încredere.

„Creştinismul redus la esenţe” (publicată în 1952) a fost votată cartea secolului XX în anul 2000, de revista Christianity Today. În această carte, C.S. Lewis îşi doreşte să explice învăţăturile fundamentale ale creştinismului, într-o manieră simplă, care să evite controversele religioase. Stilul captivant în egală măsură pentru cei cu studii medii, cât şi pentru intelectuali a făcut din această lucrare una memorabilă pentru orice creştin. 

sursa: www.pasi.ro

Uite un pasaj pe care mi l-am notat. Am pus o notă deasupra citatului care spune cam aşa: “Plictisit de aceleaşi adevăruri?”

“Poate că aţi avut sentimentul că eraţi gata să mă ascultaţi câtă vreme aţi considerat că aveam de spus ceva nou; dar dacă se dovedeşte a fi doar religie, ei bine, lumea a încercat soluţia aceasta şi tu nu mai poţi întoarce ceasul înapoi. Dacă cineva simte astfel, aş vrea să-i spun trei lucruri.

Mai întâi, cu privire la întoarcerea ceasului înapoi. Credeţi că aş glumi dacă v-aş spune că puteţi da ceasul înapoi, şi dacă ceasul arată ora greşită adeseori acesta este tocmai lucrul normal pe care trebuie să-l faceţi? Aş vrea însă să mă îndepărtez de idea ceasurilor. Noi toţi dorim progresul, dar progres înseamnă să ajungi cât mai aproape de locul unde vrei să fi. Dacă ai făcut o cotitură greşită, a continua să mergi înainte pe acelaşi drum nu te duce mai aproape de ţintă. Dacă eşti pe drumul greşit, progres înseamnă să te întorci şi să mergi până la drumul bun; în cazul acesta, omul care se întoarce cel mai curând la drumul bun este omul cel mai progresist.

Noi toţi am observat lucrul acesta atunci când am făcut socoteli de aritmetică. Când am început greşit o adunare, cu cât îmi dau seama mai repede că am greşit şi o iau de la început, cu atât mai repede voi reuşi. Nu există nimic progresist în a fi încăpăţânat şi a refuza să admiţi că ai greşit. Eu cred că dacă vă uitaţi la starea
prezentă a lumi, este foarte clar că omenirea a făcut o greşeală enormă. Noi suntem pe drumul greşit. Şi dacă este aşa, trebuie să ne întoarcem. A ne întoarce din cale este cel mai rapid mod de a înainta.”

 

“Alege binele ca să trăieşti..”

NeedToBreathe – “Multiplied”

Există modul nostru de a face lucrurile, şi modul lui Dumnezeu de a face lucrurile. Normalul este atunci când facem lucrurile în felul Lui, şi anormalul este atunci când le facem fără să ţinem cont de părerea Lui.

C.S. Lewis explica în binecunoscuta lui carte că există o Lege, mai presus de celelalte legi, numită “Legea Naturii Umane”. Ceea ce încearcă autorul să spună este similar cu ceea ce scrie în epistola către Romani, anume “lucrarea Legii este scrisă în inimile lor”. 

Orice om este supus în orice clipă la acţiunea câtorva seturi de legi, dar există numai o singură lege pe care are libertatea să nu o respecte. Ca şi corp [fizic], el este supus gravitaţiei şi nu o poate încălca; dacă îi dai drumul în aer, fără să-l susţi într-un fel oarecare, el nu are mai multă libertate decât o piatră în cea ce priveşte căderea. Ca organism, el este supus diferitelor legi biologice pe care nu le poate încălca, întocmai cum nici animalele nu le pot încălca. Cu alte cuvinte, el nu poate încălca acele legi care îi sunt comune lui şi altor lucruri; dar legea care este specifică naturi sale umane, legea pe care nu o are în comun cu animalele, cu plantele sau cu lucrurile neînsufleţite, este cea pe care o poate încălca dacă alege să o facă. (Creştinismul redus la esenţe)

Scriu acestea pentru că am văzut ceva trist, ceva îngrozitor ! Copii ai americanilor, cu religia musulmană, au ajuns să se automutileze pentru că aşa le cere religia lor. Se întâmplă deci în Atlanta, un stat american, aceleaşi obiceiuri oribile despre care auzeam că se întâmplă în Irak, Pakistan, Siria, ş.a. Unde e protecţia copilului? – Vă zic eu, e valabilă doar pentru unii. Unde este libertatea? Vedeţi cum fiecare “religie” îşi caută libertăţile proprii..? Au şi ei un dumnezeu, dar cu siguranţă Dumnezeul meu nu cere mutilare…

Îmi rămâne să cred că omul alege singur să fie orb şi să nu vadă ce este bine şi ce este rău, omul alege singur să-şi astupe urechile ca să nu audă adevărul, omul se încăpăţânează să ‘înghită’ răul tocmai cum se strâng unii de nas să bea nu-ştiu-ce-medicament. Şi, ca să fie completă descrierea, omul îşi pune mâna la gură ca să nu spună adevărul, lăsând pe alţii să creadă minciuni.

Care este soluţia?  

Trebuie să ne dorim să alegem binele şi dincolo de “bine”, dacă am putea să tragem cortina am vedea pe Dumnezeu. De la El vine orice schimbare bună, orice suflare , orice gest şi orice realizare bună. Chiar şi cei răi, când fac binele, respectă îndemnul pe care l-a lăsat Dumnezeu în conştiinţa oamenilor.

Şi versurile din cântecul de mai sus explică soluţia. Este dragostea lui Dumnezeu, care poate să schimbe pe om din pornirile lui animalice, către ceva demn, preţios. Trebuie doar să ne predăm voii Lui şi să căutam acel “design” pe care ni l-a făurit. Merită!

Your love is like radiant diamonds
Bursting inside us we cannot contain
Your love will surely come find us
Like blazing wild fires singing Your name

God of mercy sweet love of mine
I have surrendered to Your design
May this offering stretch across the skies
And these Halleluiahs be multiplied

 

Despre singurătate + reclama cu pinguinul!

John Lewis Christmas Advert 2014 – #MontyThePenguin

Ai văzut reclama cu pinguinul?

Este genială! Te sensibilizează, te răcoreşte şi îţi aminteşte că ai trecut şi tu pe acolo. Sau poate că încă treci ..

Eu sunt din a doua categorie şi pot să spun că nu e chiar plăcut să experimentezi culorile de Toamnă singur. Nu e plăcut să vezi frunzele căzând în fiecare an, nu e amuzant să vezi primii fulgi de zăpadă şi să n-ai pe cine suna să anunţi. Nu e chiar entuziasmant să treci prin supermarketuri, să vezi cadouri frumoase pentru ea şi să nu ai cum să-i faci cadou. Nu e deloc uşor să fii în autobuz şi să vezi un cuplu fericit lângă tine, nici să-i vezi pe alţii cum îşi plimbă pruncii prin parcuri. Nu e deloc uşor să fii ca respectivul,  pinguinul. Viaţa e grea pentru pinguini 🙂

Aici trebuie să amintesc un pasaj frumos din cartea lui Ravi Zacharias, despre singurătate!

“După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur” (Gen 2:18). Aşa că i-a făcut o pereche. Singurătatea bărbatului constituia un imediment în calea deplinei lui împliniri. Aceasta mă pune oarecum pe gânduri, din cauză că, într-un sens cât se poate de real, omul nu era singur. Dumnezeu era cu el. Adam a avut parte de părtăşie în relaţia cu Dumnezeu. Dumnezeu a umblat şi a vorbit cu el. Cu toate acestea, Dumnezeu spune despre om că e “singur” (…).

Aşadar când Dumnezeu a spus: “Nu este bine ca omul să fie singur” trebuie să se fi gândit la un fel de tovărăşie, specifică omului, care să vinâ în întâmpinarea finitudinii umane într-un mod pe care El l-a plănuit şi regizat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu anumite nevoi intrinseci naturii umane, nevoi pe care doar un semen al nostru le poate satisface”

Şi ce urmează? Aşteptare!

 

Dragostea = voinţa de a preţui

Am citit recent o carte de la Ravi Zacharias, plină de inspiraţie şi înţelepciune. Este interesant să vezi lucrurile prin ochii unuia care a copilărit în India apoi şi-a continuat viaţa în Statele Unite, să citeşti observaţiile unuia care vede dragostea prin prisma mai multor culturi.

“Dragostea nu este doar un sentiment. Într-un fel, lumea romantică a muzicii şi a teatrului a transformat dragostea în ceea ce e azi. Am confundat dragostea cu frumusețea, cu farmecul, cu senzualitatea și cu atingerea, până i-am răpit cea mai importantă chemare, aceea de a prețui și de a purta de grijă.  

Uitaţi-vă la doi tineri care se îmbraţişează pasional… poate fi dragoste, dar la fel de bine poate să nu fie nimic altceva decât pasiune. Priviţi un cuplu în vârstă care se plimbă de mână, fiecare dintre ei arătând în mod evident grijă pentru celălalt. E mai sigur că în acest al doilea caz există dragoste decât în îmbrăţişarea tinerească.

G.K. Chesterton a spus aceste cuvinte pline de putere: 

“Au inventat o sintagmă care, în doar două cuvinte, întrunește o contradicție flagrantă- „iubire fără obligații”- de parcă vreun îndrăgostit ar fi fost vreodată sau va fi vreodată liber de obligații. Prin însăși natura sa, iubirea generează atașament, iar instituția căsătoriei face omului obișnuit favoarea deosebită de a-l crede pe cuvânt.”

Aceste cuvinte introduc în discuţie elementul voinţei. Voinţa este acea facultate care poate fi verificată doar când durerea se regăseşte în alegerea făcută, în aceiaşi măsură cu plăcerea. Să o pun în alte cuvinte: voinţa este acea dispoziţie a minţii de a alege o cale şi de a se uni cu dragostea, în ciuda suferinţei inerente alegerii făcute. “

Mai ales în Vest, oamenii au devenit atât de imuni la suferință încât, la cel mai mic semn al ei, sunt gata să fugă pe vreo scurtătură sau să caute o soluție care să mascheze disconfortul.

(…)

Îmi place să folosesc expresia “a-ţi preţui partenerul“. Cuvântul (cherish) vine din franţuzescul “Chérir“, care înseamnă a îndrăgi pe cineva sau a te face plăcut cuiva, a te îngriji de cineva cu gingăşie, a respecta pe cineva sau a considera pe cineva ca având valoare prin felul în care te porţi cu el. 

Ceea ce preţuieşti ţii aproape; ceea ce ţii aproape, ocroteşti; ceea ce ocroteşti, îţi aparţine”

Ravi Zacharias, “Eu Isaac mă căsătoresc cu tine, Rebeca”

Pentru că tot citeam despre voinţă mi-am amintit de dedicaţia unui bărbat pentru soţia lui. Ceva gen “Aş prefera mai degrabă să fiu cu tine, decât să am faimă, talent, avere, diplome, ..”.

 

C.s. Lewis – To love is …

C. S. Lewis a scris multe cărţi interesant. Iată un citat care dă de gândit în privinţa dragostei:

There is no safe investment. To love at all is to be vulnerable. Love anything, and your heart will certainly be wrung and possibly be broken. If you want to make sure of keeping it intact, you must give your heart to no one, not even to an animal. Wrap it carefully round with hobbies and little luxuries; avoid all entanglements; lock it up safe in the casket or coffin of your selfishness. But in that casket — safe, dark, motionless, airless – it will change. It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable. The alternative to tragedy, or at least to the risk of tragedy, is damnation. The only place outside Heaven where you can be perfectly safe from all the dangers and perturbations of love is Hell.

“Cele patru iubiri” C.s. Lewis

– de pus pe lista de cumpărături.

 

J.R.R. Tolkien – scrisoare despre sexualitate adresată fiilor săi

Scrierile lui Tolkien au devenit tot mai cunoscute odată cu lansarea filmului “Stăpânul inelelor” şi apoi “Hobitul”, dar puţini ştiu despre viaţa privată a autorului şi principiile lui de viaţă. De fapt, acum am descoperit şi eu mai multe, citind câteva dintre scrierile către băieţii lui.

Scrisorile lui J.R.R. Tolkien către cei trei fii ai săi, includ multe sfaturi privitoare la sexualitate şi importanţa autocontrolului. Vă invit să citiţi câteva dintre opiniile lui.

“Even as he celebrated the integrity of Christian marriage, Tolkien advised Michael that true faithfulness in marriage would require a continual exercise of the will. Even in marriage, there remains a demand for denial, he insisted. “Faithfulness in Christian marriage entails that: great mortification. For a Christian man there is no escape. Marriage may help to sanctify and direct to its proper object his sexual desires; its grace may help him in the struggle; but the struggle remains. It will not satisfy him–as hunger may be kept off by regular meals. It will offer as many difficulties to the purity proper to that state, as it provides easements. No man, however truly he loved his betrothed and bride as a young man, has lived faithful to her as a wife in mind and body without deliberate conscious exercise of the will, without self-denial.”

[…}

Those who see marriage as nothing more than the arena of ecstatic and romantic love will be disappointed, Tolkien understood. “When the glamour wears off, or merely works a bit thin, they think they have made a mistake, and that the real soul-mate is still to find. The real soul-mate too often proves to be the next sexually attractive person that comes along.”

[…]

“Explicit references to sexuality are virtually missing from Tolkien’s published works, allegories, fables, and stories. (…) How is this possible? In a profound employment of the moral spirit, Tolkien presented his characters in terms of honor and virtue, with heroic men demonstrating classical masculine virtues and the heroines appearing as women of honor, valor, and purity.”

articolul complet aici: http://www.albertmohler.com/2014/03/11/from-father-to-son-j-r-r-tolkien-on-sex/