RSS

Monthly Archives: March 2011

Cine a apărut primul? Creştinismul sau creştinul?

Ce înseamnă să fii creştin?
Este o întrebare grea pentru că sensul cuvântului “creştin” a fost alterat de-a lungul timpului. Poţi să mai ai încredere în dicţionarele româneşti din ziua de azi, care sunt gata să schimbe oricând sensurile cuvintelor?

  1. În dicţionarul român, “crestin= I. Adj. Care aparţine creştinismului, privitor la creştinism. II. S.m. şi f. 1. Adept al creştinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.”(http://dexonline.ro)
  2. În alte dicţionare româneşti, “creştin= Om cumsecade, om bun”.
  3. În alt loc scrie: “Creştin= Care ţine de creştinism, Adept al creştinismului(deci dacă ‘regulile’ creştinismului se schimbă, se schimbă şi creştinii?)

Bun, deci creştinul este din creştinism. Şi creştinismul ce este? Un curent, o religie? Şi cine este prins în ‘curentul’ ăsta devine creştin instant?

Creştinismul are învăţăturile lui Isus Hristos explicate după părerea fiecărei denominaţii, plus adăugiri (mai multe sau mai puţine) de care nu putem fi siguri. Să spui că oricine aderă la creştinism este creştin … e absurd, deoarece creştinismul se împarte în 38.000 de denominaţiuni (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominations) şi atunci lucrurile încep să se complice. Atunci oricine aderă la una din cele 38 000 este creştin? Credeţi asta?

Un catolic ar putea spune: “Numai catolicii sunt creştini!”; ortodocsii ar putea spune şi ei: “Numai ortodocsii sunt creştini”; protestanţii ar putea spune: “Noi suntem creştinii adevăraţi!”. Mai sunt mormonii, adventiştii, martorii lui Iehova, s.a. , ce s-ar putea lăuda că ei au dreapta credinţă. Dar cine are dreptate? Cei care sunt mai mulţi? Cei care au bisericile (clădirile) cele mai mari?

Câţi dintre noi nu auzim expresia: “Poporul român este creştin de 2000 de ani?”. De ce folosim vorbe fără să fie adevarate? Ce înseamnă creştinismul în România? Să fie cât mai multe biserici în localitate? Crucile de deasupra mormintelor (de la oameni sfinţi dar şi sinucigaşi, beţivani, drogaţi şi criminali)? Magazinele de icoane şi cărţi sfinte? Icoanele de prin autobuze şi cele care atârnă de oglinzile retrovizioare ale maşinilor? Ce face din România o ţară creştină?

Hai să fim realişti! Creştin nu este acela care se laudă că este! Creştin e acela care dovedeşte că este ascultător de Dumnezeu, care crede în mântuirea oferită de Isus Hristos.

Domnul Isus a spus Eu sunt Calea, Adevarul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)

Cu altă ocazie, “Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”(Ioan 8:12)

Părerea mea despre definiţiile din diferite dicţionare este că pornesc de la o premisă greşită, sugerând astfel: “creştin = care aparţine Creştinismului”. Adevărat ar fi fost să scrie “creştin = care aparţine lui Cristos”. Învăţăturile lui Isus Hristos se găsesc în Biblie, împreuna cu cele ale ucenicilor Lui şi le poate urma oricine vrea.

Am căutat în dicţionarele englezeşti şi am găsit definiţii mai înţelepte decât în dex-urile noastre. Iată una dintre ele: http://dictionary.cambridge.org/dictionary/british/christian_2

Christian = someone who believes in and follows the teachings of Jesus Christ.

În traducere: Creştin = cineva care crede în Isus Hristos şi urmează  învăţăturile Lui

Vedeţi, la ei nu se pune problema de Creştinism! Dacă te întreabă cineva: “Eşti adept al Creştinismului?”, poate te gândeşti repede la religia ta, la religia părinţilor tăi, la multe tradiţii pe care le împlineşti şi răspunzi: “Da, sunt!”. Dar dacă eşti întrebat: “Urmezi tu învăţăturile lui Isus Hristos?”, ce mai răspunzi? Dacă spui “Nu!”, înseamnă că nu eşti creştin! Dacă spui “Da, sunt!”, trebuie să dovedeşti cumva.

Iată ce mai spune Biblia: “Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”(1 Ioan 2:6), şi acum vă las cu întrebarea: “Cum a trăit Isus?”.

 
Leave a comment

Posted by on March 24, 2011 in Cugetare, Eseuri

 

Tags: ,