Category Archives: Incurajare
Trăiește ca și cum ai fi iubit.
You’re not the only one who feels like thisSo go ahead and live like you’re loved
And live like you’re loved
And live like you’re know your value born
I’m tellin’ you somethin’
So go ahead and live like you’re loved
And live like you’re loved
Copiiilor iubiți le sclipesc ochii.
Nu este greu să spui “La mulți ani” copiilor. Este greu să le dovedești asta.
Este greu să dovedești că îți pasă. Dar orice este greu pentru cei leneși. Orice!!
Zilele trecute am scris despre plictiseală, și poate că aceasta este una dintre cauzele care ne împiedică să ne investim viețile în relația cu cei micuți, fie nepoți, fii/fiice, ori altfel de copii. Pot să spun că primii pași ar trebui să vină din partea noastră, să mergem în preajma lor. Ei oricum sunt jucăuși și ar prinde orice ocazie să intre în joc cu noi.
Weekendul trecut am fost împreună cu 8 prieteni la un cămin din Broșteni, despre care am mai scris, și m-am întors mai bogat cu cel puțin 60 de îmbrățișări. Atât m-am bucurat și m-am amuzat să văd cum persoane adulte deveneau copii, și fiecare devenea mai copil cu 10-15 ani. :)) Este amuzant să vezi asta, și mai ales să o faci tu:). Dar cum să nu devii copil când vezi atâția ochi care sclipesc de bucurie că cineva este acolo doar pentru ei?
Ce, ție nu-ți sclipesc ochii când vezi pe cine iubești? 🙂
Sunt acolo optzeci de copii care atât de mult se bucură de vizitatorii cu inimi deschise, abia așteaptă să te strângă în brațe și să te întrebe “ce faci?”:). Aceștia știu că bogăția nu este esența fericirii. Aceștia văd dragostea și fericirea, dar nu le au în permanență. Ce mult s-ar bucura să aibă dragostea și atenția constantă pe care o oferă părinții sau un frații. Cam regret că nu am avut vreo 10 brațe, să îmbrățișez mai mulți deodată 😀
La mulți ani copiilor voștri! La mulți ani copiilor! Să le arătăm că îi iubim!
Așa încep să vadă și ei lumea mai .. minunată. And I think to myself, What a wonderful world! 🙂
Viaţa – ca o sală de aşteptare
Dacă ar fi să ilustrez viaţa dintr-o perspectivă aş putea spune că “Viaţa este ca o sală de aşteptare“.
Pentru unii poate să fie ca o salon de aşteptare a unui tren sau avion , pentru alţii ca o salon de aşteptare înainte de a urca pe scenă, dar pentru majoritatea seamănă cu o sală de aşteptare dintr-un spital.
Şi cunoaşteţi
bine sentimentul din spital, acela de incertitudine, de îngrijorare. Desigur , poate nu te duci bolnav, dar după ce faci anumite analize parcă tot există o grijă că s-ar putea să ai anumite probleme de sănătate. De-asta şi fug adesea de spital. O boală tot am şi nu ştiu de ea. Mai bine nu ştiu.
Viaţa este plină de astfel de săli. Pentru că există anotimpuri când aştepţi, şi fiecare aşteptare are o greutate.
Aşteptăm telefonul unui prieten în momente mai grele ale vieţii.
Aşteptăm să ne angajăm sau poate să căpătăm un alt loc de muncă mai bun.
Ne aşteptăm să scăpăm de anumite vicii, sau păcate.
Aşteptăm bucurie din anumite evenimente. Aşteptăm satisfacţie din anumite realizări personale sau, mai simplu, aşteptăm să avem realizări.
Aşteptăm cu stres anumite examene sau testări.
Aşteptăm să întâlnim partenerul de viaţă, sau poate aşteptăm un semn de împăcare.
Aşteptăm să fim iubiţi, aşteptăm să avem copii cuminţi, aşteptăm credincioşia prietenilor, aşteptăm o îmbrăţişare.
Ne aşteptăm ca eforturile noastre să fie apreciate, sau cumva să se spună despre noi ca am fost prieteni de nădejde.
Ne aşteptăm să avem mai mult curaj, sau să reacţionăm cumva în anumite situaţii.
Avem aşteptări pentru că avem planuri. Iar planurile noastre sunt “cele mai bune”, nu-i aşa? Iar dacă nu se împlinesc apar dezamăgiri, depresii, sau poate mici nemulţumiri, iar unii poate îşi pierd încrederea în ei înşişi. Atâtea aşteptări avem şi chiar şi cele mici ne frământă. Am vrea să deţinem controlul asupra vieţii noastre, sau uneori chiar asupra vieţilor altora (copii, prieteni, soţie,..), dar nu reuşim pentru mult timp. Nu avem cum! Nici pe noi înşine nu putem fi stăpâni, şi nu putem avea încredere în noi atât de mult, darămite în alţi oameni sau în evenimente.
De aceea, zic, petrecem anii în aceste săli de aşteptare, unii mai puternici decât alţii. Şi toţi suferim şi din motive bune şi din motive greşite, chiar dacă arătăm asta sau o ascundem bine.
Cum să reacţionez?
Şi , pentru că am păţit-o şi eu recent, m-am întrebat: “Cum să reacţionez?”. Am venit în concediu înapoi în România, la familie, printre prieteni şi aveam aşteptări multe. Vă spun doar una dintre ele. Mă aşteptam să am multe discuţii importante cu anumiţi prieteni şi nu a fost aşa. Răceala mi-a răpit glasul, nu mai aveam putere să vorbesc. Glasul stins mi-a răpit curajul şi, în acele 2 zile petrecute la munte printre 20 de prieteni, am măcinat “puţină” dezamăgire… Viaţa nu este aşa cum vrem noi, aduce şi suferinţă. M-am bucurat, dar nu cum aş fi vrut.
Viaţa oferă dezamăgiri mai mari de-atâta, dar vi le ştiţi fiecare. Vreau să vă las o mică încurajare mai jos.
Îmi place foarte mult ce scrie în Evanghelia scrisă de Matei.
-
Matei 10, 29-31: “ Nu se vând oare doua vrăbii la un ban ? Totuşi, niciuna din ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.”
Aşteptările creează uneori dezamăgiri, frici. Ajungem să ne fie frică de viaţă, dar există şi soluţie pentru a fi neînfricaţi; găsesc că este frica de Dumnezeu (la început) şi apoi încrederea în Dumnezeu (pentru avansaţi:).
Ca să zâmbeşti!
Îţi aminteşti ce împlinitor a fost momentul când ai făcut un bătrânel să zâmbească, ori un oarecare de pe stradă, un sărac – de exemplu? Îţi aminteşti cum zâmbetul lui l-a prelungit încă mai mult pe al tău?
Totuşi ideea de a zâmbi altora, doar pentru satisfacţia de a primi un zâmbet înapoi, este în rădăcinile ei una egoistă. Înseamnă să faci bine, pentru că ţi se va face bine. Dar ce se întâmplă când deja eşti împlinit de zâmbetele celor de acasă şi nu mai ai nevoie de zâmbetele altora? Nu mai zâmbeşti?
Ştiu prea bine că lumea mai mult cere decât oferă. Deja suntem în pantă, dar dacă vom continua cu egoismul tot aşa … sigur “dăm de petrol”
Îmi place să cred că oamenii pot fi mai buni în orice zi, deşi tendinţa este ca mulţi să lase bunătatea pentru Crăciun şi zile de aniversare. Tocmai ce îmi aminteam astăzi despre cel mai măreţ scop al vieţii, “să iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima şi pe aproapele ca pe tine însuţi” şi sunt tot mai sigur că este cea mai pură motivaţie de a zâmbi sau a face un bine vreunui străin.
Ce te-ar putea face să te gândeşti la binele celui ce nu te iubeşte? Sau la binele celui ce nu te cunoaşte, ori a celui ce te duşmăneşte? Pentru mine este motivaţia că sunt iubit de Dumnezeu, şi asta îmi face sufletul să fie bun cu alţii.
Aaa, şi gândeşte-te ce schimbări poate face un zâmbet!
Despre doruri + Voltaj “de la capăt”
Am reascultat piesa asta şi trebuie să o recomand la “Muzică bună” . Este vorba despre regrete, despre suferinţa aşteptării dar şi despre încăpăţânarea de a aştepta. Dar cum să nu aştepţi să-ţi vină părinţii acasă din străinătate, sau cum să nu aştepţi să îţi revezi pe cei mai buni prieteni după multă vreme, cum să nu aştepţi o împăcare cu prietena/prietenul dacă îi iubeşti? Cum să nu aştepţi când iubeşti? Cum să nu duci dorul atunci când iubeşti?
Îmi amintesc că am căutat şi eu butonul de “Rewind” sau “Undo” al vieţii şi nu le-am găsit. Când eram copil am simţit ce înseamnă să stai fără tată, să aştept să se întoarcă, să fiu trist că nu-l văd, să încep să-l uit deşi nu voiam.. Slavă Domnului că nu a durat mai mult de 6 luni (nu aveam internet sau alte surse de a-l vedea pe vremea aceea).
Dacă mă gândesc la atâţia copii pe care îi cunosc, orfani, părăsiţi … mi se frânge inima. Să mi se frângă! Cred că merită să îi port în rugăciuni. Am simţiti şi eu puţin din durerea lor, dar ei cresc cu goluri mari în inimă. Am prieteni care simt durerea asta şi cred că le dau lacrimile la astfel de videoclipuri. Ce putem oferi acestora decât prietenie necondiţionată, care să-i facă să mai uite?
Recent am văzut bucuria unuia dintre prietenii mei. S-a revăzut cu sora lui din America recent, după 20 de ani de când au fost despărţiti la orfelinat. Ce zâmbet şi ce fericire molipsitoare! El şi-aşa are un zâmbet curat şi plăcut de privit, dar să-l văd după o astfel de experienţă… mi-au dat lacrimile.
“Viaţa n-are buton de Rewind să poţi să întorci ce-ai pierdut”.
Oare câte lucruri îţi vin în minte când te gândeşti la aceasta? Eşti şi tu ca mine, plin de secrete şi dorinţe care par să fie pierdute?
De cine ţi-e dor? De părinţi, copii, cel mai bun prieten, de cea/cel pe care îl iubeai, de copilărie, de sora sau fratele tău?
Poţi să schimbi ceva?
Poate că azi e timpul să încerci!
O femeie frumoasă
Cred că titlul, de pe youtube, este puţin greşit. Nu este vorba despre femeia nimănui în acest montaj 🙂
Este vorba despre o femeie frumoasă, nu pentru cum arată, ci pentru ceea ce este! Nu pentru ceea ce arată, ci tocmai pentru ceea ce nu arată – expresia asta o pricepi doar după vizionarea clipului:)
Chinezii ăştia sunt impresionanţi. Mereu scot câte un videoclip dinăsta care te impresionează. Si nici măcar nu încearcă să facă reclamă la … vreo drujbă, pastă de dinţi , ori abonament telefonic.
Este un moment în care stai, te inspiri, îţi pui întrebări, verifici dacă ai putea face la fel.
O lecţie importantă! Dragostea adevărată te face frumoasă / frumos. Adică devii uimitor când iubeşti! Mai ales când iubeşti copiii:)
“Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” (Proverbe 19:22)
Cine citeşte să înţeleagă! 