Cum să nu te gândești la aşa ceva când toți românii o lauda pe Simona Halep pentru ultima ei victorie? Şi de ce să n-o laude, mai ales acum că a învins-o atât de uşor pe campioana mondială la tenis feminin, Serena Williams.
E frumos să vezi astfel de situaţii pentru că acestea schimbă ceva în tine. Îţi dovedesc că recordurile pot fi depăşite, că o necunoscută poate deveni, în scurt timp, mai talentată decât o campioană sau că perseverenţa este răsplătită în timp.
Nu vreau să creez imaginea că trebuie să ne dorim să strălucim pe LED-urile de la televizoare sau prin ziare şi afişe publicitare. Asta n-ar fi chiar greu! De fapt vedem asta prea des, acum că narcisismul este la modă pe Facebook, sau acum când multe tinere devin modele peste noapte dacă pozează în nu-mă-interesează-ce-reviste. Problema este că prea puţini încearcă să exceleze în ceva bun.
Am simţit puţină oftică. Apoi atâtea de multe ştiri, poze, şi aprecieri pentru Simona pe Facebook parcă m-au întărâtat mai mult. M-am ofticat că am avut mulţi ani pierduţi cu ochii în jocurile pe calculator şi atâtea veri cu mintea seacă-seacă la televizor. Nici acum nu mi-a trecut oftica, vă zic sincer. Nu ajungeam eu campion de tenis, pentru că abia joc-slab de 3 ani, dar îmi umpleam timpul cu ceva mai util.
Ce face din noi campioni?
Cred că ambiţia cununată cu exerciţiul.
Sunt sigur că Simona n-a fost la antrenamente cu telefonul mobil în buzunar, ca să mai trimita un sms , ori să verifice Facebookul. Trebuie să-ţi doreşti să faci ceva bun cu viaţa ta şi sunt sigur că multe lucruri te trag înapoi. N-ai cum “să joci cu greutăţi în buzunare”.
Trebuie să ne amintim mereu că sunt două sporturi pe care trebuie să le practicăm: sportul minţii şi sportul trupului.
Mai jos vă las o chestie imposibilă pentru majoritatea, dar posibilă pentru ambiţioşi. Să mergi repede să faci ceva productiv mai apoi:)
“Faţă de cum ar trebui să fim suntem numai pe jumătate treji, folosim doar o mică parte din resursele noastre fizice şi mentale. În linii mari, individul uman nu se apropie nici pe departe de limitele sale. Posedă anumite capacităţi pe care , de obicei, nu se pricepe să le folosească” – William James
Îmi place că acest Shane, a avut curaj să treacă peste trecutul său, fără speranţă şi să fie unul dintre cei care chiar au voce să încurajeze copiii depresivi. Dar nu numai. Sunt destui adulţi care târăsc o întreagă viaţă de neîmpliniri şi nu reuşesc să treacă mai departe.
Frumuseţe au toţi, talente au toţi, dar poate unii sunt timizi. Calităţi au toţi în anumită masură, dar acestea pot creşte dacă sunt încurajate.
“Capacităţile se ofilesc sub o ploaie de critici; încurajarea le face să reînvie” D.Carnegie
Aşa am pornit şi eu în viaţă, plin de timiditate. Mereu ultimul. Mereu ascuns. Aveam nevoie de apreciere şi puţini au ştiut asta.. Acum, mă străduiesc să schimb soarta altora care pornesc pe acelaşi drum ca şi mine.
Cred că sunt mulţi care au nevoie. Cred că tu poţi să-i ajuţi! Succes:)