RSS

Monthly Archives: January 2014

Talented Street Musician | Brisbane Australia

Uimitor talent! Revigorant!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on January 29, 2014 in Muzică bună

 

Tags: , ,

Si cei doi vor fi un singur trup – Sesiunea IV – Marius Cruceru

Sesiunea a IV-a – De ce este Cîntarea Cîntărilor în Biblie?

Cum moare dragostea?

“Am văzut în acest text din Scripturi că sfîrşitul este dramatic, că mireasa este părăsită, că mirele pleacă şi nu se mai întoarce. Tot textul reprezintă un discurs împotriva naivităţii fetelor de a se lăsa înşelate de complimente şi promisiuni, împotriva focului devastator al sentimentelor aprins prea devreme.

Cîntarea cîntărilor este un cîntec trist, este un cîntec al iubirii trădate, părăsite.

Am studiat textul pentru a învăţa lecţiile apropierii cu prudenţă în relaţiile din care izbucnesc atît de multe pasiuni.”

Şi câteva concluzii:

relatii prietenie

“Una dintre cele mai mari aşteptări ale unei femei este să-i oferi un loc sigur şi pentru totdeauna; să aibă siguranţa aceea că o protejezi, că stai lângă ea pentru totdeauna, că stai lângă ea şi când nu mai poate, şi chiar de s-ar îmbolnăvi vei rămâne lângă ea.”

“Fiecare atingere a unui bărbat este ca un tatuaj care rămâne adânc amprentat pe pielea unei femei; un tatuaj nevăzut. (….) Sistemul cultural în care noi trăim este diabolic.”

“Fi-ţi fără milă, fetelor! Împingeţi-le scara. (…) Lăsaţi-l să îşi construiască singur scara până la voi, scara valorilor. (aici este mai bine înţeles dacă urmăriţi filmarea).”

Cele mai frumoase cuvinte care pot fi auzite de o fată? “Voi fi cu tine pentru totdeauna!”  Cea mai frumoasă poveste de dragoste… este să împlineşti aceste cuvinte.”

 Marius Cruceru, 28 Martie 2010

Sesiunea a III-a – Cum se naşte dragostea?

 
1 Comment

Posted by on January 28, 2014 in Familie, Predici

 

Tags: , , ,

Cum se mai simte mama ta?

mother - son

 

După ce am vizionat clipul acesta, am închis calculatorul şi am ieşit din cameră; ştiam că este vorba despre mine.

Am stat vreo două ore de vorbă cu mama şi m-am simţit mult mai bine.

 

Te provoc! Chiar te provoc să verifici cum se mai simte mama ta!

 
Leave a comment

Posted by on January 26, 2014 in Familie, Provocare, Recunoştinţă

 

Tags: , , ,

După eşec..

Şi planurile care cad au un rost.

I’ve got all these plans piled up sky high
A thousand dreams on hold

Ce versuri interesante! Şi eu am adunat multe planuri, până la cer,… şi am experimentat cum este să cadă toate deodată, apoi să rămân doar cu “Ce-ar fi fost dacă..?”. Adevărul este că cine îşi face multe planuri are şi multe dezamăgiri;  iar acestea nu vin din prima, dar odată şi-odată tot vin.

Şi apoi .. mergi cu privirea în pământ o vreme şi, tot mergând aşa, începi să vezi rămăşiţe din planurile tale. În plus, te mai şi oftici că nu poţi să repari, nu poţi să dai “load game” unde ai greşit.

Desigur, vorbesc aici despre eşecuri. Eşecuri în privinţa aptitudinilor, în privinţa folosirii timpului, în relaţii, în familie, cu privire la viitorul nostru, la locul de muncă s.a. Sunt şi unele planuri care sunt aproape de eşec, moment când trebuie să  decizi dacă te mai zbaţi să reuşeşti sau renunţi. Despre asta … cred că am să scriu altă dată.

Avem şi planuri banale, dar avem şi planuri măreţe pentru care “am luptat’ fiecare dintre noi şi tocmai din motivul acesta nereuşita aceasta ne doare. Eşecurile mari … parcă ne usucă oasele. Mai ales când se adună mai multe deodată.

benfits-of-failure

    1. Este bine să mai să ai eşecuri. Înveţi astfel să nu mai ai atâta încredere în tine şi “deşteptăciunea” ta – înveţi la un moment dat că nu eşti chiar atât de inteligent pe cât te credeai.
    2. Eşecurile ne mai smeresc. Ar trebui să gustăm puţin şi amărăciunea, altfel am sta tot timpul cu nasul pe sus.  Înveţi să apreciezi şi pe alţii.
    3. Este bine să mai şi suferi. Greşeli faci toată viaţa şi ai fi nebun să nu ai regrete. În urma regretelor începi să preţuieşti mai mult valorile care merită preţuite .
    4. Eşecurile tale sunt educative atât pentru tine cât şi pentru cei care le observă. Poţi transforma slăbiciunea ta, greşelile tale spre binele altora. Înveţi să nu mai cazi în aceleaşi gropi şi poate nici alţii nu vor mai cadea datorită ţie.
    5. Chiar şi eşecurile mari pot fi folosite spre bine, pentru că înveţi să nu te mai plângi de orice nimicuri.
    6. Eşecurile îţi arată care sunt prietenii tăi adevăraţi.

Ce tragedie ar fi să reuşim în toate planurile noastre! Uneori facem planuri fără să le gândim, planuri care nu depind numai de noi.

Soluţii?

Pe cât de uşor este să citeşti soluţiile, pe atât de greu este să le practici!

Soluţia pe care am găsit-o pentru mine, după unele mari eşecuri, este să nu-mi mai fac planuri importante fără să mă rog înainte .. şi după.

Soluţia este ca să nu fiu egoist atunci când plănuiesc diferite lucruri. Egosimul te duce uneori pe nişte meleaguri de nu-ţi vine să crezi.

Soluţia este ca după eşec să ridic privirea din pământ şi să cer ajutorul, în special de la Dumnezeu.

I don’t know what tomorrow may hold
But I know that You’re holding it all
So no matter what may come
I’m gonna fix my eyes on all that You are
‘Til every doubt I feel
Deep in my heart
Grows strangely dim

 
1 Comment

Posted by on January 25, 2014 in Cugetare, Eseuri

 

Tags: , , , , ,

Ispita.

Sunt multe feluri de ispite. Şi toate sunt păcătoase.

Uneori ispita înseamnă să renunţi la ceva bun.

De cele mai multe ori, ispita înseamnă să alegi ceva greşit.

Ispita stă lângă tine şi când faci un bine, şi în tine când faci răul.

Ispita strigă: “Repede, că sunt reduceri! Repede, că se  termină!” – este un bun agent de vânzari.

Ispita are gust de moarte, dar puţini simt gustul.

Ispita este ‘calul troian’ care stă la porţile cetăţii, cadoul perfect .. pentru distrugerea sufletului.

Pentru omul egoist, ispita este o banalitate.

Pentru creştinul atent, ispita este o urâciune.

Pentru bârfitori ispita este ca o prăjitură.

(….)

Pentru fiecare dintre noi se găseşte câte o ispită.

ispita -francis

 

De ce să nu accepţi ispita?

 Pentru că Dumnezeu îţi este suficient.

Pentru că Dumnezeu oferă mai mult decât orice ispită.

Pentru că dacă alegi ispita … pleci fără Dumnezeu la drum.

 
Leave a comment

Posted by on January 24, 2014 in Creştinism, Cugetare

 

Tags: , , ,

Si cei doi vor fi un singur trup – Sesiunea III – Marius Cruceru

Sesiunea a III-a – Între Saint Valentine şi Sfîntul Duh?

Cum se naşte dragostea?

 “Din punctul de vedere al dragostei romantice, Cartea Geneza nu oferă mare lucru. Mai bine zis: nimic!. Love stories? None! Căsnicii reuşite? Happy ends? Nu prea!”

1482898_724508727583796_984879674_n

“Paradoxal, căsniciile rezultate din relaţiile romantice, durează puţin. Ţara cea mai romantică din lume, acolo unde se fac nunţile lângă Turnul Eiffel, are un procentaj de 50% divorţuri. (…) În India, procentajul de divorţ este de 11 mariaje eşuate din 1000. Cel mai scăzut din lume!

De ce credeţi că Shakespeare nu are curajul să-şi îmbătrânească eroii? Şi clasicii şi scriitorii romantici îşi ucid personajele. Nu au curajul să-i îmbătrânească(..)”

“Suntem mult mai influenţaţi de mass-media, de filmele pe care le vedem, de Internet, ‘seriale’; suntem mult mai influenţaţi decât am vrea să recunoaştem. Şi atunci, bineînţeles că suntem intoxicaţi cu modurile de comportament ale personajelor de pe ecran. (…)

Deci, din păcate, faptele sunt triste şi dragostea romantică nu pare a fi o soluţie pentru o căsnicie fericită şi durabilă, în cele mai multe dintre cazuri. Ea dispare din mai multe pricini: îmbătrânirea, problemele financiare, presiunea factorilor externi căsniciei, concurenţa sexuală. Tabloul este dezolant şi se pare că dragostea romantică nu oferă destul combustibil pentru o căsnicie fericită. Există şi un proverb cinic “dragostea eternă durează fix doi ani”. Desigur, dragostea romantică poate fi un combustibil potrivit ca să aprinzi focul, un foc de paie.”

“Există dragoste până la moarte? Se pare că sunt exemple care dovedesc că da. Am identificat următoarele şapte elemente comune acestor cupluri:

  1. Identitatea în cuplu şi rolul fiecăruia este bine definit;
  2. Copiii sunt un factor de stabilitate;
  3. O activitate comună pe care au desfăşurat-o toată viaţa: o lucrare, grădinăritul, etc.
  4. Previzibilitatea partenerului;
  5. Creativitate, credincioşie şi consecvenţă;
  6. Un puternic ataşament faţă de dialog;
  7. Comunicarea verbală se transpune într-o comunicare profundă, interioară.”

Marius Cruceru, 3 Martie 2010

Sunt dezbătute şi alte întrebări precum:

  • Există dragoste la prima vedere?
  • Care sunt condiţiile pentru a iniţia o căsătorie?
  • Care este rolul familiei în viaţa celor doi îndrăgostiţi?
  • Iar la final nişte exerciţii de imaginaţie chiar folositoare.

Sesiunea I – ADAM. Ce înseamnă să fii OM?

Sesiunea a II-a – EVA. De ce a creat-o Dumnezeu pe Eva?

 
1 Comment

Posted by on January 22, 2014 in Familie, Predici

 

Tags: , , , , , , ,

 
%d bloggers like this: