Am ascultat-o ieri. Astăzi îmi dau seama că este una dintre cele mai bune melodii pe care le-am ascultat în ultimele câteva luni de zile.
Deci, mai pe scurt, melodia mă face să mă gândesc la experiențele pe care le-am trăit, momentele pline de bucurie, momente pline de inspirație, momente foarte dificile sau cele de amărăciune care mi-au ținut viața în loc. Totuși, privind în urmă, așa cum face și autorul cântecului, îmi dau seama că Dumnezeu mi-a purtat de grijă și pot folosi experiențele mele pentru binele altora. Așa ar trebui folosite experiențele dificile.
Săptămâna trecută s-a încheiat foarte frumos cu un foc de tabără al taberiștilor. Erau un grup de tineri faini din București, iar în ultima zi au petrecut cam 3-4 ore la focul de tabără istorisind unele dificultăți din viețile lor și cum le-au depășit, cum “au văzut mâna lui Dumnezeu” la lucru în circumstanțele lor și despre schimbările bune care s-au mai petrecut în viețile lor, recent. Au rugat și pe un bătrânel american și pe soția lui să povestească câte ceva și , să vezi ce liniște era. Ea a povestit despre importanța educației, importanța disciplinei în familie, iar el a vorbit despre impactul pe care îl putem avea în schimbarea vieților celor de lângă noi. Da, putem ajuta la schimbarea oamenilor, oferindu-le sprijinul nostru sufletesc, material, intelectual. Mi-aș dori să devin un astfel de bătrânel care, la final de viață, să aibă ce povesti – dar nu lăudăros cu marile lui aventuri sau realizările lui profesionale și diplomele lui – ci întâmplări care să motiveze și pe alții să trăiască frumos.
În legătură cu absența mea. Am scris prea puțin în ultimele două luni. Din Iunie sunt plecat la munte într-o tabără pentru copii și tineri. Am multe experiențe acumulate pe care le voi povesti pe parcurs, când voi avea timp berechet. N-ar fi chiar potrivit să tastez în timp ce pierd momentele frumoase cu copiii sau tinerii de aici.
Aveam dreptate! Acum e Duminică, au plecat taberiștii și mai am doar o săptămână de stat pe aici. Poate cel mai mult m-a impresionat să cunosc o familie de nouă copii, toți sub vârsta de 15 ani. Au venit împreună cu alți doi verișori. Pe unii dintre ei îi știam, dar săptămâna aceasta au venit cu toții și .. te aștepți ca nouă + doi copii să distrugă tot, să facă gălăgie, mizerie.. Nimic mai fals! O așa bună educație cum le-a fost oferită mi-a dat curaj mult cu privire la o posibilă familie numeroasă!
Am avut o săptămână aglomerată și, în timpul pe care trebuia să îl dorm, am încercat să mai stau cu ei. Am sărit pe trambulină cu fetele, am jucat baschet cu băieții, am tras cu arcul și i-am dus la călărie pe toți, ba chiar au vrut să călărească și pe umerii mei. A fost distractiv și am simțit că am din nou treisprezece ani, mai ales când m-au tăvălit pe jos cu toții ca să mă gâdile! 😀
Tocmai ce au plecat și parcă nu mai voiau să se dezlipească de mine și de celelalte voluntare. Atât de mult face pentru un copil să-l tratezi ca pe un prieten, să fii jucăuș cu el și să îl respecți. Ahh, până și animalele se simt bine când primesc respect, încămite niște ființe umane. Cred că valoarea mea, a ta crește, într-adevăr când ajungi să socotești pe celălalt mai valoros decât tine și începi să investești timpul tău, dragostea ta, pentru binele lui. Cred asta cu atât mai mult cu cât citeam despre aceasta în Biblie, chiar săptămâna aceasta, în Filipeni capitolul 2:
“3Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. 4Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”
Nu zic că este ușor, dar cred că aici este una dintre esențele tari ale credinței creștine, și se aplică mai ales în familie! Maaaai ales acolo!
Pentru astfel de copii, este nevoie de un tată deosebit!
Am scris prea mult. Iertați. Vă fac cadou un video, mai jos. Dar înainte de asta mai vreau să scriu două vorbe despre tatăl celor nouă copii. Am vorbit cu el și mi-a spus că lucrează în industria financiară, câștiga foarte bine, dar ajuns să aleagă un job mai slab plătit – tot în finanțe – pentru a avea mai mult timp cu copiii, chiar dacă au fost luni de zile în care a supraviețuit cu 2000 de lei – în București. L-am admirat și mi-a răspuns cu smerenie că nu e tocmai meritul lui, ci o binecuvântare de la Dumnezeu. Are cinci băieți, patru dintre ei dați la baschet de mici, iar tatăl lor a fost nelipsit de la deplasările lor prin alte orașe sau țări (Cezar, dacă citești … ) Nu pot să vă explic ce m-au alergat pe terenul de baschet și ce coșuri spectaculoase dădeau. Tatăl băieților a venit spre sfârșitul săptămânii în tabără și am apucat să văd cum juca baschet împreună cu odraselele lui, cu pase reușite și fără rateuri multe.
Cred că un tată trebuie să fie foarte prezent în familia lui și, da, foarte jucăuș. L-am admirat și vreau să pun la inimă un astfel de comportament. Apropo, uite un exemplu frumos și în montajul video de mai jos! O duminică plină de inspirație! 🙂
Am citit despre ei și m-au impresionat. Ca să fii erou trebuie să fii obișnuit să ieși din propriul tău confort și uite că prea puțini sunt încurajați să facă asta. Pentru că scopul blogului meu este spre o gândire mai bună, mai curată, sper să vă motivez să citiți mai multe despre acești indivizi. Cum altfel ai putea să ai o inimă curajoasă, dacă nu te inspiri în permanență?
“În vremuri de criză, lecția noastră ar fi să facem ceva, .. nu doar să stăm și să privim”.Așa a sesizat Anthony Sadler, unul dintre bărbații care au împiedicat carnagiul care putea să aibă loc în trenul din Franța. Asta s-a întâmplat Vinerea trecută, în timp ce majoritatea dintre noi nici măcar nu au observat. Recunosc, eu am cam trecut cu vederea, până am văzut că au primit cele mai valoroase medalii de onoare din Franța pentru fapta lor, apoi m-am decis să citesc articole despre ei. Unele știri merită citite, pe bune!
Hai să spun ce se întâmpla dacă cei trei prieteni: Anthony, Spencer Stone, Alek Skarlatos și un om de afaceri englez – Chris Norman, nu ar fi intervenit. Ar fi putut să posteze pe peretele lui Facebook: “Feeling sad. Am fost luați ostatici de către un terorist înarmat”, sau poate ar fi scăpat cu viață și s-ar fi plâns de lipsa de securitate din trenuri. Iar noi ..am fi fost cu toții șocați de teribilismul teroriștilor, de lipsa de milă, de zecile de morți.
Unii nu prea sunt de acord cu intervențiile acestea periculoase. “Eu nu m-aș băga!” – ar zice mulți, dar .. dacă ar fi fost mama ta în trenul acela? Nu ți-ar fi plăcut să știi că alții salvează situația înainte ca ea să pățească ceva?
“Iată de ce această reacție de moment a bărbaților din trenul din Franța este atât de curajoasă și merită celebrată. Au năpustit asupra bărbatului bine înarmat și l-au învins. Christ Norman povestea că se afla în picioare când a observat un bărbat care ținea în mână o pușcă – mitralieră, iar “primul lui instinct a fost să stea jos și să se ascundă”. Dar nu a făcut asta. A decis să încerce să doboare pe terorist.
Spencer Stone dormea înainte să audă pe prietenul său Alek spunând “Să mergem!”. A fugit către Ayoud El-khazzan ca să-l atace și a luptat cu el pe podea, dar El-Khazzani a continuat să scoată alte arme, printre care un pistol de mână și un cutter. Stone – al cărui deget i-a fost la momentul acela tăiat aproape în întregime – a mers să ajute un alt bărbat care încercase să oprească pe atacator și fusese împușcat în gât. A încercat să-i oprească sângerarea cu tricoul său “dar mi-am dat seama că nu aveam cum să reușesc, așa că mi-am înfipt două degete în gaura din gât, am găsit ceea ce credeam că este artera, am apăsat pe ea și sângerarea s-a oprit. Așa că mi-am spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu!” și am ținut apăsat până au venit paramedicii”. Sursa: theguardian.com
Mulțumesc și eu lui Dumnezeu că mai există oameni care pun pe alții mai presus de ei. Să învățăm deci! 🙂
Deci, mai pe scurt, melodia mă face să mă gândesc la experiențele pe care le-am trăit, momentele pline de bucurie, momente pline de inspirație, momente foarte dificile sau cele de amărăciune care mi-au ținut viața în loc. Totuși, privind în urmă, așa cum face și autorul cântecului, îmi dau seama că Dumnezeu mi-a purtat de grijă și pot folosi experiențele mele pentru binele altora. Așa ar trebui folosite experiențele dificile.
Aveam dreptate! Acum e Duminică, au plecat taberiștii și mai am doar o săptămână de stat pe aici. Poate cel mai mult m-a impresionat să cunosc o familie de nouă copii, toți sub vârsta de 15 ani. Au venit împreună cu alți doi verișori. Pe unii dintre ei îi știam, dar săptămâna aceasta au venit cu toții și .. te aștepți ca nouă + doi copii să distrugă tot, să facă gălăgie, mizerie.. Nimic mai fals! O așa bună educație cum le-a fost oferită mi-a dat curaj mult cu privire la o posibilă familie numeroasă!
m scris prea mult. Iertați. Vă fac cadou un video, mai jos. Dar înainte de asta mai vreau să scriu două vorbe despre tatăl celor nouă copii. Am vorbit cu el și mi-a spus că lucrează în industria financiară, câștiga foarte bine, dar ajuns să aleagă un job mai slab plătit – tot în finanțe – pentru a avea mai mult timp cu copiii, chiar dacă au fost luni de zile în care a supraviețuit cu 2000 de lei – în București. L-am admirat și mi-a răspuns cu smerenie că nu e tocmai meritul lui, ci o binecuvântare de la Dumnezeu. Are cinci băieți, patru dintre ei dați la baschet de mici, iar tatăl lor a fost nelipsit de la deplasările lor prin alte orașe sau țări (Cezar, dacă citești … ) Nu pot să vă explic ce m-au alergat pe terenul de baschet și ce coșuri spectaculoase dădeau. Tatăl băieților a venit spre sfârșitul săptămânii în tabără și am apucat să văd cum juca baschet împreună cu odraselele lui, cu pase reușite și fără rateuri multe.
Am citit despre ei și m-au impresionat. Ca să fii erou trebuie să fii obișnuit să ieși din propriul tău confort și uite că prea puțini sunt încurajați să facă asta. Pentru că scopul blogului meu este spre o gândire mai bună, mai curată, sper să vă motivez să citiți mai multe despre acești indivizi. Cum altfel ai putea să ai o inimă curajoasă, dacă nu te inspiri în permanență?
Hai să spun ce se întâmpla dacă cei trei prieteni: Anthony, Spencer Stone, Alek Skarlatos și un om de afaceri englez – Chris Norman, nu ar fi intervenit. Ar fi putut să posteze pe peretele lui Facebook: “Feeling sad. Am fost luați ostatici de către un terorist înarmat”, sau poate ar fi scăpat cu viață și s-ar fi plâns de lipsa de securitate din trenuri. Iar noi ..am fi fost cu toții șocați de teribilismul teroriștilor, de lipsa de milă, de zecile de morți.nfipt două degete în gaura din gât, am găsit ceea ce credeam că este artera, am apăsat pe ea și sângerarea s-a oprit. Așa că mi-am spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu!” și am ținut apăsat până au venit paramedicii”. Sursa: theguardian.com
Heavenly Father, You always amaze me
Cine citeşte să înţeleagă! 