RSS

Film * Remember Sunday *

01 Dec

Recomand rar filme. Da, ştiu.., sunt pretenţios.

Soră-mea a pus un film interesant şi am zis să văd măcar începutul, iar în caz că nu-mi place am să mă fixez pe citire.Totuşi am avut parte de o surpriză neaşteptată, mai ales din partea unui film romantic al zilelor noastre. Deobicei sunt strâns legate de sexualitate şi nu-mi obosesc mintea cu ele.

Personajul principal este un bărbat inteligent care a avut un accident, în urma căruia a căpătat o amnezie permanentă. Fiecare zi este o rutină în care trebuie să înceapă viaţa de la capăt, încercând să descopere cine este şi ce are de făcut. La un moment dat ajunge să se îndrăgostească de o tânără care caută o relaţie serioasă şi restul nu se povesteşte.

Mă gândeam la amnezia celui din film. Ai văzut ce dezamăgitor este să foloseşti un computer care nu salvează nimic decât pentru o zi? Sau cum ar fi să ai un Facebook care nu salvează nimic pentru a doua zi? Dar cum ar fi să fie tocmai creierul tău, locul unde nu poţi memora amintiri nici dacă ai vrea? Poate că nimeni n-ar rezista în pielea personajului principal prea mult timp.

Înţeleg puţin din situaţie pentru că … am fost şi eu amnezic pentru o zi. Primele 30 de minute nu prea au fost amuzante. O cădere de pe cal, şi o grămadă de amintiri pierdute. Mi-a luat mai bine de 2 zile să întreb pe toţi ce s-a mai petrecut în ziua respectivă, iar apoi să îmi imaginez ce-a fost şi ce n-a fost.

Partea frustrantă este că cei de lângă tine au impresia că glumeşti. Partea amuzantă este că, după ce te cred, urmează să fii bine testat şi păcălit (mă apucă râsul  şi acum că mi-am cerut iertare cuiva pentru un rău pe care nu-l făcusem).RememberSunday_PressRoomHP_HeaderImage1

În urma filmului mi-am pus două întrebări:

1. Aş putea să iubesc o fată care m-ar uita a doua zi? Sau pe cineva care ajunge să facă Parkinson şi să nu te mai recunoască?

2. Dacă aş fi rămas amnezic, aş fi fost destul de ambiţios să mă îndrăgostesc zilnic de aceiaşi persoană?

Cred că filmul se poate viziona şi pe youtube

Advertisements
 
5 Comments

Posted by on December 1, 2014 in Film

 

Tags:

5 responses to “Film * Remember Sunday *

  1. Bursucel

    December 1, 2014 at 10:07 pm

    Interesante întrebările pe care ți le-ai pus. Sper să-ți găsești și răspunsurile într-un final…

    P.S. Mulțumesc pentru recomandare! 🙂

     
    • Mihu

      December 1, 2014 at 10:31 pm

      Păi.. partea ciudată este că, după ce simţi puţin amnezia, începi să crezi că se poate întâmpla oricând! 😀

      Sunt curios ce părere vei avea despre film.

       
      • Bursucel

        December 1, 2014 at 10:37 pm

        Voi încerca să-mi fac vreme și pentru film, în măsura în care Timpul îmi va acorda picul de îngăduință… 🙂

         
  2. Lavinia

    December 3, 2014 at 6:39 pm

    M-am uitat și eu ieri la film și, da, își merită toate recomandările. Povestea seamnănă cu cea din ”50 first dates” dar e o variantă mai decentă. Frumos și emoționant, zic eu!
    Mulți își declară iubire eternă „și la bine și la rău”, dar atunci când fac asta sunt „la bine”, dar să începi cu „și la rău”… asta da dragoste adevărată și jurăminte conștiente!

     
    • Mihu

      December 3, 2014 at 6:45 pm

      O părere similară cu a ta am avut şi eu; am scris şi partea cu “50 first dates”, dar am mai şters pentru că numai recomandare nu mai era. Oricum am tendinţa de a scrie prea mult.
      Cred că asta este folositor la filme, să ne facă să avem întrebări precum “ce-ar fi dacă?”. Bineînţeles, filme decente! 🙂

       

Scrie părerea ta ...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: