RSS

Prea multe responsabilităţi!

28 Oct

stroller and dogAzi, spre finalul unei plimbări prin oraş am observat o întâmplare stranie. Pe celălalt trotuar trecea o doamnă cu doi copii – unul în căruţ, celălalt de 3 ani mergea pe lângă ea. Pe lângă copii, doamna mai plimba şi un câine neastâmpărat.

Se oprea din 3 în 3 metri şi ţipa la câine. Câinele tăcea ghemotoc, dar încerca să meargă puţin mai înainte. Nu era chiar atât de vinovat şi părea jucăuş, marca ciobănesc german,  dar doamna părea atât de nervoasă încât îi ridica pe sus, strangulat de lesă.

Un episod urât! Am avut ceva de învăţat din el: Prea multe responsabilităţi strică!

Dog-Walker-Having-Trouble-288x300Înţeleg că uneori ajută să ne ţinem timpul cât mai ocupat, să ne dezvoltăm unele capacităţi sau să ajutăm pe cât mai mulţi oameni. Dar ştii ce? Uneori tragem şi câinele după noi, care putea bine-mersi să stea acasă, apoi ne enervăm pe copii, pe toată lumea, şi nu mai suntem buni de nimic.

Să facem, deci, diferenţa între responsabilităţi şi să nu ne luăm prea multe. Altfel, responsabilităţile alese ne vor alerga în toate direcţiile până la epuizare.

Lasă “câinele” acasă şi ocupă-te de priorităţi!

Advertisements
 
3 Comments

Posted by on October 28, 2014 in Aşa NU!, Cugetare, Despre oameni

 

Tags: , , ,

3 responses to “Prea multe responsabilităţi!

  1. Sebastian

    October 28, 2014 at 11:52 pm

    Adevarat. De prea multe ori luam “cainele” cu noi.

     
    • Mihu

      October 29, 2014 at 12:03 am

      Sper să mă urmărească gândul acesta următoarele săptămâni.. Mi-am luat de la bibliotecă nişte cărţi destul de groase …
      Poate că de-asta am şi scris gândul acesta, ca să mă automotivez! 🙂

       
      • Sebastian

        October 29, 2014 at 12:08 am

        bun motiv.

         

Scrie părerea ta ...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: