RSS

Lucrurile pentru care ne facem timp

27 May

De ceva vreme am început să fiu mai deschis la vorbă cu mama. Dacă tot nu mai am pe cei mai buni prieteni lângă mine, și surorile mi-s căsătorite – la casa lor – dezvolt mai bine relația cu mama.

Și iaca’ așa cum derulam eu gândurile zilei îi zic: “Măi mamă .. nu mai am timp. Am prea multe de făcut și nu-mi mai ajung orele!”. Credeam că dacă mă mut înapoi în România am să fiu mai liber, voi avea un program mai liniștit, dar de unde?! Aș fi putut să nu mă aglomerez prea tare, dar cine-și ocupă timpul cu nimic .. devine un nimic și tare nu-mi place varianta asta.

47e74109bacf27796a48523d7c1852f9Trebuie să fac mai mult timp pentru învățat, trebuie să-mi fac proiectele la muncă, să ajut și pe soră-mea cu niște teme de licență, să ies la o vorbă cu vreo doi dintre prieteni, să ofer niște timp de calitate celor din familie, plus niște vizite în alte județe.Unde mai faci loc pentru hobby-uri cum ar fi o ieșire la munte cu bicicleta sau puțin tenis de câmp? Chitara abia mă mai vede. Și tare milă mi-este de cele 6 cărți cumpărate recent – probabil suferă foarte mult singure. Când să-ți faci timp pentru toate ?

Uite așa descopăr care îmi sunt prioritățile, pentru că dacă nu ar fi nimic de făcut nici nu ai avea cum să-ți dai seama. Activitățile sau persoanele pentru care ne facem timp sunt prioritățile noastre. 

Suntem și de lăudat în unele privințe dar sunt sigur că unele lucruri pentru care ne facem timp n-ar trebui să existe. Zic bine?

Am rămas cu următoarea întrebare în minte: Care sunt prioritățile pe care le observă ceilalți la tine?

Advertisements
 
4 Comments

Posted by on May 27, 2015 in Cugetare

 

Tags:

4 responses to “Lucrurile pentru care ne facem timp

  1. Doroteea Bora

    May 27, 2015 at 1:43 pm

    Ducând un pic mai departe ideile tale, crezi că e biblic să renunți la oameni(priorități)? Și dacă da, când?

    P.S. Pe lângă cele șase cărți nerăbdătoare să fie citite, îți recomand două cărți extraordinare: “La umbra celui Atotputernic” și ”O mie de daruri”(Atenție: această carte îți schimbă viața!!!).

     
  2. Lavinia

    June 1, 2015 at 10:49 am

    Subiect venit la fix! 🙂

    E așa de ușor să ne pierdem printre urgențele vieții atunci când prioritățile nu sunt săpate destul de adânc… Și mai e nevoie și de înțelepciune când uneori avem de ales dintre mai multe lucruri bune… Dar ce bine că avem de unde alege! Am decis și eu de o vreme că prefer să fiu prea ocupată decât plictisită și pot să spun că nu e ușor, dar se merită!!

    Succes în toate proiectele și timp suficient pentru toate cele bune! 🙂

     
    • Mihai

      June 1, 2015 at 6:29 pm

      Multumesc. Mã bucur de confesiunea ta. Cred cã tineretea trebuie sã fie cât mai aglomeratã cu lucruri cât mai valoroase. La oameni de felul acesta sã le tot spui ‘la multi ani’.:D

       
      • Lavinia

        June 1, 2015 at 8:38 pm

        Mersi! La mulți ani și ție și cât mai multă bucurie copilărească!:D

         

Scrie părerea ta ...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: