RSS

Alexandra Usurelu si Mircea Vintila – Ceva se intampla cu noi

01 Aug

Am ascultat mai devreme piesa aceasta şi o consider genială. Trebuia s-o recomand!

Versul care mă frământă este ” Trec zorii fără noi când iubim puţin”. Sigur, aici e vorba despre “sufletul pereche”, dar cred că se aplică şi la iubirea pe care o oferim familiei, nepoţilor, prietenilor şi persoanelor pe care doar ce le-am întâlnit.

Mă tot gândesc că pe unele persoane le vedem o singură dată în viaţă! Şi frumos ar fi să lăsăm amintiri plăcute, care să merite.. Dar mai ales în vieţile celor care ne sunt dragi!

Versuri:
Un catarg s-a scufundat
În altă parte-o ancoră s-a ridicat
Să ai grijă de sufletul tău
Promite-mi c-ai să-ncerci să iubești mereu

Trec zorii fără noi când iubim puțin
Trupuri pline cu oameni goi
Într-o vară în declin

Ceva se întâmpla cu noi, ceva se întâmplă cu noi

O poveste s-a-ncheiat
Alta-abia acum se spune răspicat
Să îmi scrii trei rânduri, să-mi desenezi o floare
Să iubești, chiar dacă doare

Trec zorii fără noi când iubim puțin
Trupuri pline cu oameni goi
Într-o vară în declin

Ceva se întâmpla cu noi, ceva se întâmplă cu noi

“Alexandra, ce se-ntâmplă cu noi, o să-ntelegi mai târziu
Ca-i un fel de război între capul greoi
Și sufletul nostru cu-ale sale nevoi
Că iubiții-s păuni, într-un sat de nebuni
Că și ziua de luni poate-aduce minuni.”

Trec zorii fără noi când iubim puțin
Trupuri pline cu oameni goi
Într-o vară în declin

Trec zorii fără noi când iubim puțin
Tot ce-am strâns vreme de-un an
Se scrie cu senin, se iartă din plin
Se-aruncă și se șterge ce-i venin

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2014 in Muzică bună

 

Tags: , , , ,

Scrie părerea ta ...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: